REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ultima frontieră a morții


     Toamna 1944. Moisei: un sat cu 260 de case, lțngă Vișeul de Sus. Înainte de a se retrage, autoritățile de ocipație hitleriste adună 30 de țărani români, care i-au sprijinit pe partizani și s-au opus jafurilor cotropitorilor, îi închid în două case și declanșează un foc de mitraliere prin ferestre. Țăranii care nu sunt uciși de gloanțe mor sfârtecați de baionete. Singurul supraviețuitor, Vasile Ivașcu, reușește să scape acoperit de cadavrele celorlalți. După acest masacru urmează incendierea întregului sat. Astfel Moisei dobândește o tristă celebritate, așezându-și numele alături de Lidice și Oradour. Astăzi Moiseiul este complet reconstituit, iar pe o colină din apropiere sculptorul Vida Geza a ridicat un impresionant monument comemorativ.
     Acestea sunt faptele care i-au inspirat regizorului Virgil Calotescu filmul Ultima frontieră a morții. Laconismul și puținătatea întâmplărilor s-ar fi potriivit mai degrabă unui documentar. Chiar și Calotescu, ale cărui antecedente în acest domeniu sunt binecunoscute, a simțit acest lucru. Așa se explică începutul când aparatul surprinde din goana mașinii Moiseiul de azi și pelerinajul la monument. Pe tot parcursul filmului, componenta documentaristică – hora țărăncilor în mijlocul drumului, munca la linia de fortificație etc – reușește să redea nota tragică a celor întâmplate. Partea slabă a filmului, din păcate precumpănitoare, rămâne ficțiunea. Conflict neconvingător grefat pe trupul realității (coincidențe neverosimile care declanșează reacții asasine), personaje inconsistente, fără biografie și fără psihologie (răutatea, gelozia, dârzenia, fidelitatea rămân la stadiul declarativ), întâmplări care nu au nici o justificare, nici explicație.
     De aici senzația de improvizație dezlânată. De aici perfomanțele negative ale unor actori îndeobște buni (vezi convulsiile pantomimice ale lui Emanoil Petruț și Florin Piersic în clipa morții, chipul monoexpresiv al Marianei Mihuț, suavitățile în frazare ale lui Ion Dichiseanu).
     Păcat! Martirii de la Moisei își așteaptă încă un monument cinematografic cel puțin pe măsura celui cioplit în lemn.
 
(Volk und Kultur, septembrie 1979)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ultima frontiera a mortii film, virgil calotescu

Opinii: