REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Trahir (3)


     Adesea filmele de debut în lungmetraj sunt stufoase, regizorul punând în imagini toate obsesiile sale, dorind parcă să spună tot ce are de spus încă de prima dată. Este un păcat de care filmul lui Radu Mihăileanu nu suferă: Trahir are o poveste, nu se pierde în divagații inutile, se concentrează asupra subiectului. Totodată tonul filmului nu este nici isteric, nici bășcălios, cum prea des se întâmplă cu peliculele românești din ultimii ani, lipsindu-i și o anumită încrâncenare ușor decelabilă în acea parte a producției autohtone care se inspiră din realitățile societății românești dinainte sau de după decembrie 1989. Evitând toate aceste capcane, filmul nu reușește însă să-și găsească un ton propriu: intriga nu crește, tonul rămâne neutru și egal cu sine de la un capăt la altul al filmului. Am putea spune că intuițiile regizorului Radu Mihăileanu nu sunt bine recepționate de scenaristul Radu Mihăileanu.
     Regizorul a ucenicit multă vreme în Occident și acest lucru se simte în precizia cu care-și construiește imaginile: ele sunt exacte și la obiect, dar nu reușesc să ne surprindă, pentru că fiecare unghi de filmare, fiecare mișcare de aparat sunt așteptate. Există secvențe întregi (de exemplu secvența nunții) în care spectatorul cu experiență știe dinainte cum va fi filmat cadrul următor pentru că a mai văzut așa ceva în alte filme. Este ilustrată astfel eficiența cinematografică și filmul reușește să acopere orizontul de așteptare al privitorului, dar nu poate niciodată să îl depășească.
     Cineastul vede, dar nu privește. De aici unele inadvertențe de detaliu: în secvența trecerii graniței, deși era evident că personajele posedă pașapoarte românești, grănicerul îi mai întreabă o dată dacă sunt români. Tot astfel regizorul aude, dar nu ascultă, de unde alte scăpări: la radio și televiziune se vorbește când româna, când franceza. Și tot în legătură cu această confuzie: personajul principal își scrie poeziile în franceză, volumul e publicat în limba română și oferit cu o dedicație scrisă în franceză. S-ar putea spune că e vorba doar de amănunte, dar orice film e făcut (și) din amănunte.
     Trahir înseamnă a trăda. Un verb deci, care chiar dacă folosit la infinitiv ― implică o acțiune. Intitulându-și astfel filmul, regizorul ne previne asupra intențiilor sale: avem de-a face cu o poveste, cu o acțiune și nu cu un concept, cu personaje care trădează (idealuri, prieteni) și nu cu o analiză a fenomenului trădării, cu particularul și nu cu generalul. În aceste limite el își atinge scopul.
 
 
(Noul Cinema nr. 5/1994)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, radu mihaileanu, rolland man, trahir

Opinii: