Documentariştii noştri îşi cunosc ţara. Şi o cunosc bine, în tot ceea ce are ea mai poetic, mai fermecător, ca şi în vigoarea şi geometria structurii ei industriale. O confirmă şi documentarul de lung-metraj al celor trei tineri regizori —
Calotescu,
Boiangiu şi Moscu — realizat după scenariul lui
E. Mandric şi cu concursul lui
R. Cosaşu în calitate de comentator
România – Orizont '64.
Diferenţa dintre orice documentar şi unul ca cel de mai sus stă în multitudinea de teme ce se cereau de astă dată urmărite, cu logică şi coerenţă spre a da o imagine apropiată a României socialiste din 1964, imagine capabilă în acelaşi timp să deschidă porţile spre viitor. Echipa de operatori — alcătuită dintre cei mai dăruiţi din câţi avem — a ştiut să surprindă nu numai intenţiile regizorilor, ci şi ineditul, unele manifestări spontane ce dau documentului viaţă şi forţă de convingere. Alteori, realizatorii par seduşi de gândul unei ample fresce, căreia comentariul îi caută o grabnică interpretare, poetică, pentru că în definitiv un poem cinematografic îşi propune a fi
România – Orizont '64 (cu toate evidentele dificultăţi, care nu i-au intimidat pe creatorii lui).
Imaginea color sugerează o compoziţie cel mai adesea bine gândită iar succesiunea cadrelor îţi lasă sentimentul unei încercări de a reţine ceea ce este mai pilduitor dintr-o realitate bogată în exemple. Dificultatea unei asemenea selecţii se face simţită atunci când realizatorii par să nu fi rezistat tentaţiei de a mai reţine un fapt, un aspect chiar dacă alte secvenţe implicau semnificaţiile acestuia din urmă. Când te adresezi însă unui popor întreg, vorbindu-i despre ţara lui, la capătul unei etape fără precedent în istoria sa, şi faci acest lucru în goana maşinii de reporter cinematografic, e foarte greu să realizezi din mers şi stilizarea — să zicem — a coloanei lui Brâncuşi (invocată cu emoţionantă preţuire în film).
Realizatorii filmului ce trebuia să înfăţişeze o arie atât de amplă de fapte şi-au dovedit priceperea de a reda un crâmpei din chipul de mâine al ţării, făcând astfel — fără false ambiţii — dovada maturităţii lor împreună cu cea a artei pe care o slujesc. Pentru că
România – Orizont '64 face până la urmă sinteza unei epoci din viaţa ţării noastre reţinând în acelaşi timp principala ei determinantă care este continua transformare. Şi, în acest sens, titlul filmului poate fi tradus: România din '64 — o ţară a nebănuitelor perspective.
