REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

”Ramona” : Un shot de tequilla - cronică de film


     Nu cred că toate blondele reci i-ar fi plăcut lui Hitchcock, cum zice mitologia cinematografului. Ceva-ceva îmi spune că Rodica Lazăr nu l-ar fi lăsat indiferent. Mi-o imaginez, cu trăsăturile ei mici și ascuțite jucând, cu o grație ce dă fiori pe șira spinării, o mânuitoare de pumnal. Albastrul ochilor poate fi rupt din cer, dar poate tot atât de bine să vină dintr-o lume despre care e mai practic să nu aflăm prea multe. Andrei Crețulescu a mers la sigur atunci când a văzut-o în Ramona. Filmul cu acest nume, al treilea scurt metraj al unui tânăr autor venit din cinefilie (îmi place să repet asta) este un mic dublu spectacol: 1. al unei stăpâniri esențializate a legilor filmului de gen, pe care nimic nu-l împiedică să fie și un film de autor (doar, în atâtea cazuri, lipsa talentului) și, 2. al unei actrițe care merge pe sârmă fără să clipească, în rolul unei răzbunătoare cu un carnet de bal precis: pedepsirea a trei bărbați vinovați de moartea prietenei sale. Se poate scrie despre precizia narativă a lui Andrei Crețulescu care a demonstrat în Kowalski că știe să construiască din vorbe, iar acum din tăcere, despre cultura planurilor lungi, a planurilor secvență, despre ritmul fără greș. Se poate scrie cu spor și despre ambianța sonoră, despre ironia cu care aruncă în derizoriu biata primă victimă, terciuită cu telefonul fix, pe fundalul unei melodii repetitive, în care cineva o ține întruna, cu accent, "Brigitte Bardot". După ce că omul este trimis pe lumea cealaltă, i se mai dă și cu tifla. Sau, despre inspirata idee de a-l face pe cel de al doilea bărbat condamnat sandvici, de a-l strivi cu mașina, în doi timpi și trei mișcări, în drumul către ultima țintă. Pedepsirea acesteia din urmă fiind pregătită altfel, pe îndelete. Există și apoteozele groazei. Ramona Rodicăi Lazăr străbate tot acest traseu nu ca o zeiță a răzbunării, ci ca o profesionistă a scadențelor ce nu pot fi amânate, conform unui plan riguros. Niciun mușchi nu-i tresare pe chip, nu are decât un singur gând, cei trei nu merită nicio diferențiere, neîndurarea nu are nuanțe. Imaginația ei s-a consumat în găsirea modalităților de a încheia socotelile. Restul este doar tehnică.  Autorul își merită măgulitoarele cuvinte scrise de criticul Fabien Gaffez în catalogul secțiunii La semaine de la critique: "Uităm, uneori, că cinematograful este și, sau mai întâi, și o chestiune de plăcere (...) Asta face Crețulescu, ne  împrospătează memoria. După Kowalski, filmat într-un singur plan static, burdușit de dialoguri, cu Ramona și-a fixat provocarea: un film de gen seventies, fără dialoguri, condus de o blondă și seducătoare harpie, de-a lungul unor planuri lungi, adeseori plan-secvență. Ramona este un shot de rock gotic".  "Shot", în sensul în care ni se oferă "un shot de tequilla", să zicem. 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei cretulescu, cronica de film ramona, magda mihailescu, ramona film, rodica lazar, scurtmetraje romanesti

Opinii: