Iată acum și celălalt film, lansat de curând în premieră:
Probleme personale, scenariul —Grigore Zanc, după o idee din romanul „Cădere liberă” al aceluiași autor, regia — David Reu). Ni se descriu adevărații oameni de astăzi, dar și cei care luptă nu cu riscul vieții și libertății, ci cu groaznicul pericol de a se trezi obligați să... se deranjeze, să se ostenească, să-și bată capul pentru niște (cred ei) fleacuri, în loc să stea comod pe scaun de conducere și, de pe el, de sus, să poruncească ba fără măcar să catadicsească să se intereseze dacă ordinele date au fost executate sau nu. Toată cantitatea de energie, și toată cheltuiala de inteligență vor fi deci dedicate „luptei” împotriva groaznicei primejdii de a-și pierde scaunul. Arma folosită de ei e străveche, dar eficace. Este lingușirea superiorilor.
Primul secretar e însă un om admirabil, ferm hotărât să pună ordine în județ. El alege, ca nou activist, pe un tânăr profesor universitar, adorat de studenți pentru ideile sale, pentru ferma lui convingere că arta, frumusețea, noblețea morală și eleganța spirituală sunt „muncă de activist” în egală măsură cu aceea materială, tehnică, organizatorică. El e indignat de servilismul colegilor săi; și cunoscând calitatea și capacitatea primului secretar, acest tânăr intelectual începe să lucreze cu adevărat, se străduiește să soluționeze problemele cotidiene, mari sau mici.
Iată, de pildă, primul secretar vrea să cunoască o mare centrală industrială, dar, cum se află, se iau „iscusite” măsuri; se face ordine și curățenie în halele uzinei, ba chiar se aliniază pe rampa de expediție zeci și zeci de mașini, uriașe lăzi încărcate cu produsele fabricii. Tânărul nostru însă deschide una din lăzi și descoperă că lăzile, cele mal multe dintre ele, erau goale, iar interiorul falnicelor mașini (aflate chipurile tot în faza de expediție) era de asemenea gol. Senzație printre gazetari; articol critic pe prima coloană a ziarului local și laude pentru tânărul demascator al cacialmalei.
Desigur, chiar imediat, primul secretar operează destituiri. Dar cine credeți că va fi acuzat mai tare, până la urmă?Exact idealistul și harnicul nostru profesor. Colegii îi reproșează nerușinarea de a-și face reclamă în gazete, trufie, atitudine neprincipială, obiceiul nesănătos al inițiativelor neaprobate. Datoria lui ar fi fost de a aviza și de a aștepta aprobarea colectivului.
Dar cea mai gravă acuzație — aruncată profesorului nostru chiar într-o ședință — era că are „probleme personale” care trebuie urgent „sancționate”. Problemele personale consistau din faptul neprincipial de a iubi și a dori să se însoare cu o tânără fată. Interesantă e inconștiența tuturor acestor oameni mediocri, convingerea că noua și stupida lor cacialma va fi acceptată de navigatorul, de pilotul care se află la cârma județului. Dar mă grăbesc să spun că acest film este profund reconfortant. Felul cum primul secretar rezolvă problemele, felul calm cum retează scurt încercările de lingușire; felul cum îmbrățișează tot ce face activistul cel bun, toate acestea ne arată, pur și simplu că e deajuns pentru un conducător să se „deranjeze” în tot momentul, controlând personal, acordând încredere numai celor care o merită, sancționând implacabil pe cei care greșesc; apare, zic, evident că simplul fapt de a face treaba serios și neobosit e deajuns pentru ca județul să izbândească în tot ce se întreprinde.
Cu totul remarcabilă interpretarea celor patru protagoniști: profesorul, primul secretar, eroina și prietena ei. Fiecare din ei vorbește altă limbă. Primul secretar (
Dorel Vișan) se exprimă precis și calm, de cele mai multe ori, dar știe să rostească vorbele și pieziș, șașiu, ca o acuzare, atunci când e nevoie. Profesorul (
Traian Stănescu) este un intelectual pasionat, dar care iubește deopotrivă munca cea aspră. Iubita (Liliana Tudor) vorbește limba pasiunii absolute, intransigente, cu aparențe absurde care în fond nu erau absurde deloc, ci doar sublime. Iar prietena (Ioana Crăciunescu) e chiar întruchiparea mărinimiei, fermă și cumpănită.
