Poate pentru prima dată în istoria galelor, cei care-au ajuns mai repede nu s-au plictisit la Premiile Gopo. Căci, pentru cam jumătate de oră, cei din breaslă parcă învățau să meargă din nou. Uite așa se stă la un cocteil. Du-te și salută mai de-aproape. Facem cunoștință - dăm mână? Firește, lucrurile și-au intrat în vechiul ritm curând, cu toate că, de-a lungul galei, unii cineaști au ținut să se minuneze și ei de firescul situației. Gala Premiilor Gopo a fost o sărbătoare a industriei în adevăratul sens al cuvântului.
Dincolo de premiile și onorurile individuale, reîntâlnirea s-a simțit ca o victorie, una comună. Dar nu una deplină. Breasla stă pe nisipuri mișcătoare, iar asta se trage din reacțiile întârziate ale autorităților la pandemia care a secătuit industria. Ada Solomon spune mai multe despre răfuiala neîncetată pe care e nevoită - vorba vine - să o ducă cu autoritățile, de data aceasta alături de colegii ei de la Alianța Producătorilor de Film.
Alma Buhagiar e printre acele zeci, sute de tineri profesioniști care așteaptă ceva mai mult. Câștigătoarea trofeului Tânăra Speranță pentru regia scurtmetrajului Împreună, cineasta se arată recunoscătoare celor care i-au acordat încrederea, însă, dincolo de orice, speră să-și păstreze candoarea anilor de studenție, aceeași care o ajută să nu uite că sub stă "un covor gri, nu roșu".
O premieră a fost acordarea Premiului Special unui critic de film. În discursul rostit pe scenă, Magda Mihăilescu subliniază stranietatea pe care-o simte ca deschizătoare de drum, ca mai apoi să propună un moment de reculegere în cinstea unor colegi dispăruți între timp, care ar fi meritat la rândul lor un asemenea premiu - Eva Sîrbu, Adina Darian, Călin Căliman, Alice Mănoiu, Viorica Bucur și Tudor Caranfil.
Într-un interviu acordat echipei AARC, doamna Mihăilescu vorbește despre o mică parte din cariera ei.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu
