REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Porţile dimineţii” – cronică de film


     Am mai avut, săptămâna aceasta, o premieră românească: Porţile dimineţii. Un film fără pretenţii. Aşa că să n-avem nici noi. Mai ales că este un film de debut.
     Porţile dimineţii e un fel de documentar. Dar are şi oarecari implicaţii psihologice. Căci adună întâmplări pitoreşti cu pescari care fură de sting şi beau de zvântă. Nu fură mult, dar fură mulţi. Generalitatea răului îl face pe un distins ofiţer de trauler (Atanase) să-şi schimbe cu totul viaţa, să renunţe, pentru nu se ştie câtă vreme, la interesanta, romantica sa existenţă de navigator universal, când la Singapore când la Casablanca, cutreerând toate oceanele, bătând toate apele pământului. Se simte dator să vină să pună ordine în moravurile pescăreşti. Severitatea, intransigenţa sa sunt cu atât mai impresionante cu cât el este în fond un om de o mare bunătate, un sentimental, un timid, un singuratec. Vorbeam de timiditate? Aici autorul filmului a cam greşit. Ni-I arată pe acest Atanase foarte atras de o femeie (nici ea prea tânără, dar încă graţioasă), la rândul ei atrasă de dânsul. Nu ştiu de câte ori apar ei pe ecran vizitându-se unul pe altul, apoi aşezându-se pe scaun, apoi tăcând un minut, cinci, zece, cincisprezece, apoi ieşind fără vorbă pe uşă afară. Desigur, delicateţea, discreţia, sfiala sunt conduite stimabile şi chiar, ca să zicem aşa, frumoase, adică foarte Tristan şi Izolda. Dar să nu exagerăm...
     Autorul filmului explică tot ce a vrut eI să spună, tot ce a dorit să dovedească. Dar, vai, filmul va proba exact contrariul. Şi chiar adesea mult mai interesant; în tot cazul mult mai verosimil. Personajul negativ, tânărul pescar Osip, în tovărăşie secretă cu un bătrân braconier, fură pe ruptele. Cât? Asta se va vedea la moartea bătrânului bandit, când poliţia va găsi în saltea o cantitate imensă de bani, pe care hoţul cel mare nu apucase să-i împartă cu complicele şi unicul său executant. Autorul filmului, Radu Gurău (ce semnează şi scenariul inspirat din romanul „SemnuI delfinului” de Romulus Zaharia, şi regia), socotise probabil că e artistic să ne prezinte pe tânărul pungaş, care mai era şi violent — ba şi mai rău: obraznic, sfidător, arogant —, să ni-l prezinte pocăit, plin de regrete şi remuşcări. I s-a părut că e mult mai... sublim aşa. În fond însă a fost pur şi simplu fals.
     Filmul conţine peisaje splendide, precum şi o spectaculoasă scenă, anume o furtună „teribilă” în care câteva din personajele principale par a se îneca. Bineînţeles, pe ecran îi vedem numai cum se îneacă, nu şi când scapă, banal salvaţi de personajul pozitiv nr. 1. Iar printre cei trei care sfârşesc prin a nu se mai îneca deloc, este şi un pictor, prieten cu protagonistul. Acest artist pasionat, pe tot parcursul poveştii, se ţine scai de toţi pescarii şi creionează Ia iuţeală toate întâmplările, toate personajele, toate peripeţiile, toate mutrele. Pescarii portretizaţi de pictorul nostru îşi confruntă astfel trecutul cu viitorul, adică pot compara ce făcuseră, cu imaginea văzută azi, pe loc, în prezent, la expoziţia deschisă de pictor şi cu care se încheie plastic povestea. Nu vreau să spun dacă acele picturi sunt sau nu reuşite artisticeşte, dar cert e că în ambele ipoteze comparaţia lor cu faptele deja petrecute a fost o bună idee.
 
(România literară nr. 47, 20 noiembrie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, d.i. suchianu, portile diminetii film, radu gurau

Opinii: