O privire tristă, cearcăne puternice, o frunte boltită, un rictus nervos în jurul buzelor, neîmpăcat cu el, de multe ori neîmpăcat cu cei din jur... Aşa a început prima mea colaborare cu Amza Pellea...
Dincolo de numeroasele personaje statuare pe care le-a interpretat în filmele de până acum, am descoperit un timid cu înclinaţii lirice într-o stare permanentă de nelinişte, un actor riguros şi exigent cu munca lui, un colaborator cald, atent, prinzând din zbor orice nuanţă, orice intenţie, tot ce mă străduiesc să sugerez în construirea rolului pe care-I interpretează în filmul meu, rol care se deosebeşte fundamental de tot ce a făcut el până acum.
Foarte bun profesionist, atât de bun încât facem împreună eforturi de desprofesionalizare... Ca şi în pictură, în actoria de film, întâi trebuie să ştii tot, pentru ca după acea, uitând, să poţi trece la ceea ce se cheamă spontaneitate.
Amza se află pe drumul cel bun şi sunt convins că rezervă ecranului românesc mari surprize.
