REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Maramureș International Film Festival 2015


     Avem prea multe festivaluri de film? Da. E nevoie de ele? Da. Multe au apărut ca o compensație pentru dispariția cinematografelor în cele mai multe orașe din țară. Filmele românești fac audiență mare la posturile de televiziune, dar nu fac spectatori în săli. Care săli?
     În Sighetu Marmației nu mai există decât o clădire frumoasă cu un panou pe fațadă, pe care scrie Cinema Arta. În interior sunt magazine și un restaurant.
În fața ei, în Parcul Central, s-au instalat un ecran cu ramă de poartă maramureșeană și un cort enorm pentru public. Valuri de tineri din oraș au venit la proiecțiile din fiecare seară. Peliculele românești, de lung și scurtmetraj, dar și câteva animații străine au umplut spațiul de vizionare cu un public viu, cu reacție imediată. Mulți tineri n-au văzut niciodată un film pe ecran mare.
     În afara competiției, au fost proiectate Comoara, de Corneliu Porumboiu, Nunta mută, în prezența regizorului Horațiu Mălăele, Carmen, regizat de Doru Nițescu, în prezența actorului Doru Ana.   
De altfel, Doru Ana, criticul de film Dana Duma și regizorul Copel Moscu au alcătuit juriul festivalului. În competiție au intrat scurtmetraje, românești și străine. Marele premiu, pentru cel mai bun scurtmetraj, a fost adjudecat, ex aequo, de Daniel Sandu, cu Cai Putere, și Frunze căzătoare / Lystopad, al regizoarei Masha Kondakova din Ucraina.
     Cel mai bun film studențesc a fost Brigada neagră, regizat de Andrei Teodorescu. Andrei este și câștigătorul premiului acordat de organizator – Rezidența MMIFF 2015, care constă în asigurarea producției unui scurtmetraj, cu condiția să fie filmat în Sighetu Marmației. Este cea mai originală propunere de premiu, mai ales în condițiile în care tinerii regizori găsesc greu finanțări pentru proiecte.  
Premiul Crossing Borders a fost câștigat de Înghețata / Ice cream, un scurtmetraj din Turcia, regizat de Serhat Karaslan.
Premiul Publicului a ajuns la Cadoul / The Present din Germania, regizat de Jacob Frey.
Directorul Maramureș International Film Festival este regizorul Dragoș Iuga, cu rădăcini maramureșene prin tatăl lui, poetul Ion Iuga.
     Organizatorii evenimentului sunt Primăria Sighetu Marmației, în parteneriat cu Yakasha Film și Fundația Filmul Românesc.
Echipa AaRC.ro a fost invitată, împreună cu juriul, criticul de film Ioan Pavel Azap și jurnalistul Ștefan Dobroiu de la cinemagia.ro. În afara programului de proiecții din fiecare seară, organizatorii ne-au condus într-un tur al zonei, de la Săpânța (copleșită de propria ei valoare turistică și comercială) până la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, Casa Elie Wiesel și Muzeul Satului Maramureșean, o minunație de colecție de artă populară care se întinde pe 15 hectare și este rar vizitată.
Primăria din Sighetu Marmației are experiență în organizarea unor astfel de evenimente. Festivalul de folk ”Floare de colț” sau Festivalul Medieval sunt deja tradiționale.
Imagine: Dan Țuculescu

 
 
 


Galerie Foto


Galerie Video:

Cuvinte cheie: andrei teodorescu, cai putere film, daniel sandu, dragos iuga, festival de film sighetu marmatiei, maramures international film festival 2015

Opinii: