Poliţist, adjectiv confirmă ceea ce toţi fanii lui
A fost sau n-a fost? (şi nu ştiu pe cineva care să nu fi iubit cu totul acest film) simţeau, doreau, sperau:
Corneliu Porumboiu nu este doar un meseriaş impecabil - în sensul tehnic, meşteşugăresc al meseriei de regizor -, ci unul dintre cei mai rafinaţi cunoscători ai naturii umane. Şi-a ales o situaţie perfectă din punct de vedere dramaturgic: în ciuda părerii superiorului (Vlad Ivanov), un poliţist de provincie (
Dragoş Bucur în rolul lui Cristi) ezită să aresteze un puşti, care "oferă" haşiş colegilor de şcoală, pentru că nu vrea să compromită viaţa unui copil imatur, încă iresponsabil.
Prin modalitatea în care alege să îşi prezinte povestea, în cadre lungi, urmăriri în timp real, presărate cu momente domestice din viaţa poliţistului, Porumboiu face din situaţia dată o simfonie a semnificaţiilor naturii umane, a responsabilităţii pentru alegerile făcute, pune întrebări despre conştiinţă şi "lege morală". Respiraţia filmului este însăşi respiraţia lui Cristi, la fiecare pas, în fiecare moment, iar suspansul e în altă parte.
Nu numai că deconstruieşte noţiunea de film poliţist, dar Porumboiu lucrează cu timpii exteriori şi interiori ai fiinţei umane, fin şi amuzant. Nu ştiu cine şi-ar fi închipuit că un conflict de conştiinţă ar putea fi atât de puternic prezent într-un personaj care mănâncă ciorbă şi ascultă, fără să vrea, în
heavy rotation: "Nu te părăsesc iubire / Pentru-o clipă de-amăgire..." Şi nu ştiu cine s-ar fi gândit, în afară de Corneliu Porumboiu, să facă din Mirabela Dauer şi o oală cu ciorbă, un ghid complet "Kant pe înţelesul tuturor".
