REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

High-low


     Într-o versiune mai veche a scenariului său (semnat de Adrian Lustig), Funeralii fericite era plasat în Franţa, într-un mediu de imigranţi de toate naţiile şi rasele. În cele din urmă (probabil că în urma destul de previzibilului eşec suferit de realizatori în eforturile lor de a coopta nişte cofinanţatori occidentali), povestea a fost relocalizată în România. Ea n-a fost, însă, şi reconceptualizată corespunzător. Nu numai că Bucureştiul în care se petrece acţiunea geme în continuare de multicultural ce e, dar majoritatea culturilor respective mai sunt reprezentate şi de actori români: Alexandru Bindea e un paterfamilias italian, Sergiu Costache e un arab, Mihai Gruia Sandu e un anume Kiril Petrov ş.a.m.d. Regizat de Horaţiu Mălăele, Funeralii... se doreşte a fi un basm, dar, în lipsa unei stilizări corespunzătoare a decorului urban din fundal, simulacrul de multiculturalism din prim-plan e doar tele-sketch-istic, provincial şi chiar debil - aceleaşi râncede stereotipuri despre slavi (beţivi) sau despre italieni (gălăgioşi), scoase la produs fără nici cea mai mică urmă de reflecţie, de fantezie sau de fineţe. Mai mult, dimensiunea asta de babilonie putea foarte bine să şi lipsească, ea nefiind câtuşi de puţin esenţială tramei. Aceasta din urmă priveşte aranjamentele finale pe care încearcă să le facă un everyman mototolit (Mălăele), după ce o vrăjitoare ultracredibilă îi prezice că va muri peste fix o săptămână. În timp ce eroul (pe care profeţia îl transformă într-o celebritate) se loveşte la tot pasul de o lume insensibilă, rapace şi vedetocentrică, pe care (după cum descoperă încercând să se sinucidă) nici n-are voie s-o părăsească înainte de termen, absurdo-burlescul rudimentar alternează cu satira socială facilă, iar cinismul autocomplezent al acesteia din urmă alternează, la rândul său, cu sentimentalismul jilav ce-i serveşte drept (inevitabil) revers. Ca şi în filmul de debut al lui Mălăele, Nunta mută, superficiala sa expunere la filme de Fellini şi de Kusturica rezultă într-o combinaţie de sentimentalism lăutăresc şi invocări semidocte ale muzei teatrului (întrupată de o Crina Semciuc grimată ca Madame Butterfly, coafată ca Ioana d'Arc şi chemată să-şi cumuleze funcţiile cu acelea de înger al morţii). Dat fiind faptul că Woody Allen a trebuit să treacă binişor de 60 de ani ca să înţeleagă că, în calitatea lui de actor-regizor (adică de mânuitor al pâinii şi al cuţitului), e dizgraţios să persevereze în a-şi recruta entuziastele partenere sexuale de pe ecran din rândurile actriţelor născute la peste un sfert de secol după el, poate să i se mai ierte (deocamdată) şi lui Mălăele (care abia a trecut de 60) faptul că, pe parcursul filmului, nu mai puţin de trei personaje de ambele sexe (printre care muza Semciuc, născută în 1986) se arată dornice să iniţieze contacte sexuale cu personajul lui.
 
(Dilema Veche, iunie 2013)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, cronica de film, funeralii fericite, funeralii fericite film, horatiu malaele

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu