​Fitze, glumitze

     5gang: Un altfel de Crăciun și Miami Bici
     Dacă tot suntem la ora mișcă­rilor socializante, ce repun pe tapet lozincile incriminatoare de odinioară, putem să aruncăm o privire și asupra unei alte relicve: arta de amatori. Una dintre formele ei este vlogging-ul, ilustrare peremptorie a doborârii de pe soclu a autorului (un tiran prin excelență). Tot ca pe vremuri, e nevoie de un instructor relativ școlit, care să omogenizeze brigada artistică de agitație sau trupa care tânjește după arta cultă. Constănțeanul Matei Dima întrunește condițiile de bază și, ca atare, filmul său 5Gang: Un altfel de Crăciun, lansat la finele anului trecut, poate fi luat în serios de cei care se înclină în fața sta­tisticilor de box-oflce. În fapt, producția e un vehicul pentru un la fel de cunoscut vlogger, liceanul craiovean Alexandru Șelaru (Selly), ceea ce trimite din start către un target de teenageri în așteptarea Evaluării Naționale, fără secvențe care să-i înfierbânte peste limita admisă.
     Coperțile filmului sunt reușite: ajuns la senectute, Selly îi povestește nepoțelei, în anul 2075, inocentele isprăvi adolescen­tine, ocazie cu care constatăm că actorul Viorel Ștefan Păunescu a câștigat, după trei decenii, șarmul care i-a lipsit la În fie­care zi mi-e dor de tine (1988, Gheorghe Vitanidis); figuri de culoare, în coda filmului sunt, printre alții, Marcel Horobeț și Ștefan Velniciuc. La interior, însă, după un început nu lipsit de interes – Selly este angajat de un interlop ca guest star la ani­versarea răzgâiatei sale fiice, care împli­nește nouă ani –, se intră într-o narațiune lipsită de nerv, în care cuminții membri de la 5Gang (numele agresiv are alură de antifrază) încearcă să-și salveze liderul, sechestrat de un fioros autor de panseuri, interpretat de Micutzu (pare-se că vede­tele de stand-up nu pot juca decât într-un singur registru; totuși, e notabil faptul că este diferit de cel din Faci sau taci de Iura Luncașu). Matei Dima caută ambianțe sce­nografice care vizează intenționat kitschul costisitor al parvenitismului contemporan, iar directorul de imagine Marius Ivașcu (revenit pe genericul unui lungmetraj la un deceniu după Viața mea sexuală de Cornel George Popa) îl servește atent. Epurând însă filmul de zgura trivialităților verbale, pe care deopotrivă NCR și comedioarele cu hăhăieli și le-au asumat, prin sită nu mai trece decât fluidul diluat al unei povesti­oare aseptice, cu niște Cireșari parcă abia ieșiți din veștejeala izolării.
     După ce apăruse pasager și în pro­priul film, Matei Dima se află, ca actor, în centrul comediei Miami Bici, alături de Codin Maticiuc, care este și cosce­narist (împreună cu Alexandru Coteț). Tandemul interpretativ neprofesionist (Ion „Bilă” – Ilie „Piciu”) rezervă dintru început regizorului Jesús del Cerro rolul de figu­rant de lux, pe care acesta îl și sugerează în cea mai spirituală secvență a filmului: cameo-ul său din final, alături de direc­torul de imagine Adrian Silișteanu. Dacă producțiile de la MediaPro ale cineastului hispanic (Contra timp, Ho ho ho, Mamaia etc.) s-au complăcut în zona mediocrului, Hawaii (2017) a căpătat suflul ambiției, al unei construcții artistice care să vizeze și un sens metaforic, chiar dacă depășind, ca și precedentele, limitele verosimilului narativ și caracterologic. Deși în alt gen, putem aminti și reușitul lui documentar Sunt însărcinată în România (premiat la Festivalul Filmului European de la București, ediția 2018). Acum, însă, auto­rul serialului „pe licență” Vlad aplică meca­nic rețeta de tip Dumb and Dumber (adică a „filmelor cu proști”), cu alibiul prezentă­rii naivității românului care merge cu ochii închiși către „țara tuturor posibilităților”. Toată povestea de peste Ocean, în care cei doi sunt meniți să fie „oameni de sacrificiu” pentru un polițist american angrenat în traficul de droguri, asociat cu un mafiot din diaspora românească (interpretat de Mihai Popescu, fost consilier al ministrului Ludovic Orban în 2007-2008 și actual om de afaceri la Miami), este complet artifici­ală. Mai multă credibilitate au episoadele din patrie, mai ales că în ele apar, pe lângă protagoniștii care sunt exclusiv pitorești, și actori adevărați, precum Florin Piersic Jr. (interlopul său, Albanezul, nu prea surmontează rutinierul), Mirela Nicolau (rolul de culoare al „Doamnei Mamaie”, în marginea șarjei) și Letiția Vlădescu (par­tenera adulterină a lui Bilă), al cărei talent de artistă-muziciană ar merita fructificat superior. Un strop de lumină exotică aduce tânăra Amanda Tavarez, umbrită însă prin statutul de victimă a unui pueril quiproquo lingvistic, prea facil chiar și pentru un one­man show cu măscări.
     Încercând să treacă de la statutul de „bloggeri” la cel de „influenceri” prin scurtcircuitarea unor etape (lucru peri­culos în domeniul electronic), diverși internauți susțin persuasiv filmul cu Matei Dima și mult mai puțin filmul regizat de el. Desigur, diferența dintre bugetele de promovare ale celor două producții românești preluate de Netflix este enormă, dar prestarea de muncă voluntară pentru popularizarea bunelor maniere din filmul de copii ar fi fost de salutat.