Selecționați pentru al patrulea an, neîntrerupt, în secțiile celei mai mari și mai prestigioase expoziții de artă cinematografică din lume, prezenți pentru a doua oară, succesiv, în competiție, singura țară din zona noastră care izbutise asemenea performanțe ― iată, expus în modul cel mai lapidar, cum am intrat în cea de a 48-a ediție a Festivalului de la Cannes. Adevărul este că ne-am aflat, în ultimii patru ani, într-o zodie cinematografică fericită, cu un prestigiu artistic și cultural în ascensiune, cum n-am avut niciodată în trecut, datorită, înainte de toate, regizorului Lucian Pintilie și ultimelor sale două filme. A venit apoi, în acest an, beneficiind indiscutabil de efectul de spărgător de gheață al autorului Balanței, și Mircea Daneliuc cu Senatorul melcilor, rebotezat, „la export”, Melcii senatorului, cea ce nu ni se pare a schimba prea mult.
Temperatura sălii arhipline...
Autoritatea cinematografiei noastre s-a văzut încă din interesul manifestat cu prilejul premierei filmului care a făcut săli arhipline atât la vizionările oficiale, cât și la cea de presă. Am asistat la două spectacole din trei. Mai târziu, cronicarul ziarului „Liberation” avea să-și înceapă cronica astfel: „Deși filmul satiric al dlui Mircea Daneliuc a produs, se pare, amuzamentul românilor, la Cannes sala de proiecție a presei a rămas de gheață...” Nu-i adevărat! Sala a fost foarte receptivă, în primele minute s-a amuzat chiar copios și dacă „a înghețat”, fenomenul s-a petrecut din mers, pe măsură ce regizorul își îngroșa scrâșnetul satirei spre pamflet și chiar melodramă emfatică.
Mircea Daneliuc are renumele unui cineast care reușește să fie mereu controversat. A repetat această performanță și la Cannes unde opiniile au fost împărțite. Criticul ziarului „Le Soir” din 22 mai compara Melcii senatorului cu Jefferson la Paris, supraproducția istorică a marelui cineast James lvory, pronunțându-se în favoarea lui... Daneliuc! „Acestui film bogat (în scenografie, în mijloace, în staruri, n.n.) îi prefer filmul sărac al lui M.D., comedie incisivă amintind de operele de odinioară ale lui Forman, Comencini și Menzel”.
Mesajul politic al filmului e transpus fidel în cronica lui „Le Soir”, dar alte cotidiane au pus accentul pe estetica mijloacelor de expresie, și concluziile au fost mai puțin entuziaste. În aceeași zi, criticul ziarului „Le Figaro” scria: „În țara lui Caragiale, scenariștii au știut mereu să manipuleze umorul pentru a face din el armă de luptă. Daneliuc e prea obsedat de angoasele sale pentru a-I utiliza, deși pornea de la o anecdotă care se preta. El vrea să ne livreze faptele în stare brută, ca un reportaj de evenimente dezolante...”
A doua zi, în 23 mai, „Le Monde” diagnostica și el: „Găsim o echipă occidentală de televiziune, pe care senatorul caută s-o seducă evitând să-i arate disfuncțiile, conflictele cu minoritățile țigănești și maghiare, urmările reformei agrare prost aplicate, specula, moștenirea mentalităților dictaturii... un veritabil catalog de tare naționale, parazitate de declicuri libidinoase, de elanuri de nebunie mistică și de izbucniri de violență. Filmul s-ar fi vrut comedie, dar Daneliuc, în demonstrația asupra stării țării sale, înnegrește ostentativ trăsăturile, cu riscul de a-și face protagoniștii uniform antipatici, și propriuI film, o isterie monocordă...”
Am înclina să zicem că a fost o incompatibilitate între „Melcii” domnului Daneliuc și gustul criticii franceze, dar nici cronicarii de limbă engleză nu ne-au răsfățat cu laudele. Astfel, în revista „Screen International”, filmul era caracterizat ca „greoi în ton, forțat în execuție, fără interes. Odată analiza politică avansată, filmul nu mai are cu ce susține atenția...” lar în „Variety”, influent cotidian artistic american, „Senatorul” nostru era descris ca „un meniu insipid care include un comic sărac în umor și o alegorie politică greoaie. Ca și melcii letali din film, el provoacă indigestia majorității spectatorilor...”
Pulsul criticii internaționale
Un mijloc mai rapid de a lua pulsul criticii internaționale în fața Melcilor senatorului l-au constituit cele trei jurii grupate în jurul edițiilor cotidiene scoase la Festival de revistele „Le Film Français”, „Moving Pictures” și „Screen International”, care acordau, zilnic, calificative filmelor din programul oficial. Potrivit acestor clasamente, filmul domnului Daneliuc a plăcut criticilor de la „Premiére”, „Les Cahiers du Cinèma”, „L'Evenement du Jeudi” și „Berlingske Tindende” (Copenhaga), a fost considerat mediocru de trimișii ziarelor „Le Monde”, „Nice Matin”, „Le Nouvel Observateur”, „Positif”, „Telerama”, „Le Parisien”, „Nov Magazin” (Toronto), „The Village Voice” (New York), „De Morgen” (Bruxelles), „Eleftherotypia” (Atena) și „The New York Daily News”, a primit calificativul de „pasabil” din partea redactorilor de la „The Guardian” (Londra), „ABC” (Madrid), „Sanomat” (Helsinki), dar n-a beneficiat de notă de trecere de la mai exigenții „profesori” ai lui „Le Figaro”, „Info−Matin”, „L'Express”, „Studio−Magazine”, „Le Point”, „Knak Magazine” (Bruxelles), „Cinema Papers” (Melbourne), „Jornal do Video” (Sao Paolo), „Nieuvsblad” (Utrecht) și a fost considerat nul de trimișii publicațiilor „Hong Kong Economic Times”, „The Observer” (Londra), „El Pais” (Madrid) și „Frankfurter Algemeine Zeitung”. După cum se observă, lesne, majoritatea covârșitoare a criticii nu ne-a cruțat, și în toate cele trei clasamente, neoficiale, dar intens consultate, Melcii senatorului s-a clasat pe ultimele locuri.
Nu neg că, în conjunctura generală a repertoriului ediției, meritam un tratament mai bun, dar obiecțiile cronicarilor străini sunt corecte, ele ne arată că filmul era vulnerabil: încărcătura sa jurnalistic-politică, dorința de a-I ghiftui pe spectator cu cât mai multe „tare naționale”, insuficienta elaborare a dramaturgiei și mijloacelor de expresie l-au expus unei asemenea incomprehensiuni. În anii trecuți, aceiași critici ne înconjuraseră cu incomparabil mai multă stimă și elogii, și nu i-am putea suspecta de părtinire. (...)
