REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Festivalul „Serile Filmului Românesc” își mărește echipa


     Echipa festivalului „Serile Filmului Românesc” își mărește echipa, iar recrutarea este un adevărat casting, pentru că se caută pasionați de voluntariat, de cinematografie, comunicare și organizare de evenimente culturale.
     Cei interesați trebuie să aibă în portofoliu cel puțin o experiență de voluntariat, să cunoască istoricul festivalului și să fie dornic/ă de a se implica într-un proiect cultural bine organizat, susținut de parteneri naționali importanți.
     „Suntem în căutare de noi colegi. Nu știu dacă ai cunoscut povestea noastră, dar înainte de a aplica, trebuie să știi că povestea SFR a început din pasiune pentru cultura cinematografică, pentru filmul românesc. Mai aveam un obiectiv la început: de a schimba publicul ieșean, de a-l readuce în sălile de cinema, de a schimba ceva și în sensul cinematografelor de stat din Iași. Credem că după opt ani de muncă și consecvență, ne atingem obiectivele, iar asta ne bucură,” spun cei din echipa festivalului ce a devenit tradiție deja în inima Moldovei, la Iași.
     Candidații pot trimite un CV la adresa contact@festivalsfr.ro până pe 1 decembrie 2017.
     Detalii: Festivalul Serile Filmului Românesc
(27.09.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festival de film iasi, festival serile filmului romanesc iasi, film romanesc, voluntariat

Opinii: