REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Epitaful Dudulenilor *)


    Asemeni filmelor lui Jean Georgescu, (O noapte furtunoasă) şi Victor Iliu (Moara cu noroc), Cuibul de viespi (Gaițele) îşi are rădăcinile artistice adânc înfipte în opera literară inspiratoare, dar filmul, odată împlinit, se refuză etichetei (superficiale) „ecranizare”. Statutul lui autonom desemnează o operă de artă cinematografică.
     Copertat ciclic prin cele două secvențe consumate în poarta cimitirului, vis-á-vis de cârciuma „La leacul durerii”, filmul lui Horea Popescu închide strâns granițele unei lumi revenite de sub lespedea istoriei, analizate în profunzimea resorturilor ei existențiale. Este lumea Dudulenilor, îmbogățiți de secol, nouveau rich-ii cu morală şi etică patronată de milioanele din bancă, de blănurile scumpe și bijuteriile „de familie”, aroganți şi grosieri, cinici şi cupizi, voluntari şi trăirişti...
     Veritabil cuib de viespi, clanul Dudulenilor are un singur crez şi o singură „filozofie” de viață: profanarea valorilor, de la valoarea ființei până dincolo de granița neființei. Evenimente „culturale” — înmormântările şi parastasurile — sunt urmărite cu frison şi entuziasm, comentate lubric de trio-ul surorilor.      Această lume al cărei exponent și stâlp e Aneta Duduleanu este construită de regizor concentric; orbita surorilor, tutelate generos de Aneta, cadorisite fie cu o rochie „de scânduri”, cumpărată prin pompele funebre, fie cu alta achiziționată ostentativ cu 3000 de lei, prin sucursala pariziană a orășelului; orbita fiilor — un Jorj ce ține drumul drept, din chef în chef, dublat de un Ianache cu ifos şi talent în sporirea averii. Electron singular şi captiv, Margareta nu este o Duduleană sută-n sută. Aspirația ei, frântă tragic, este evadarea de pe orbită prin dragoste. Măcinându-se în gol, clanul atinge morbiditatea maximă, autodevoratoare. Apogeu al profanării inconştiente e cheful în amintirea răposatei Margaretuța, chef început în gradina vilei şi ajuns la culminație în cripta străjuită de lumânări, în care se cântă „la cerere”, Zaraza. Forța acestor secvențe antologice rivalizează cu Buñuel. Prin plasticizare, aforismul de mahala „morții cu morții, vii cu vii”, sună lugubru.
     Recunoscut constructor de univers psihologic şi scenografic, Horea Popescu rotunjeşte scenariul prin extensii consonante: zona furnizorilor firmei de pompe funebre, „casa de mode” a orăşelului de provincie, lumea codoşilor hotelieri sau de casă, strada, cârciuma „La leacul durerii”, redacția, salonul aristocratic, în care înaltul oaspete, Primarul, deschide dansul cu o parteneră pe măsură... Minuțiozitatea detaliului filmic, limbajul obiectelor plasate riguros inspirat în cadru (dialogul Margaretei prin intermediul oglinzii, „răstignirea” ei pe patul de suferință, asaltată de „bunele intenții” ale surorilor), conexiunile dintre secvențe demonstrează virtuoasa stăpânire a mijloacelor de expresie cinematografice. Un alt temei al izbânzii artistice al Cuibului îl reprezintă arta regizorului de a potența şi valorifica personalitățile interpreților. Cunoaşterea deplină a posibilităților acestora generează un recital la cotele maxime ale talentului. Tamara Buciuceanu Botez străluceşte în zecile de fațete ale Anetei: control riguros al stărilor, al mimicii, al amploarei gestului, eliminarea oricărei complicități comice gratuite. Prețuita noastră actriță reuşeşte o compoziție perfectă, servind sensurile şi nu aparițiile. Tristețea eroinei solitară în fața farfuriilor goale şi scaunelor aliniate, în aşteptarea familiei devoratoare, în contrast cu voluntara exersare a acului de viespe delimitează un ambitus de excepție. Sub bagheta regizorului, Tamara interpretează fiecare notă cu acuratețe, conservând accentele fiecărei frazări firesc-dezinvolte. Spectatorului îi vine greu să-şi imagineze o altă încarnare a Anetei, chiar dacă memoria lui sensibilă mai păstrează vii inflexiunile vocii neuitatei Sonia Cluceru, sau nuanțele caustice ale glasului Virginicăi Romanovschi.
     Raluca Zamfirescu conturează cu finețe psihologică caracterul unei molii, îmbătrânită în cenușiul existenței la care au redus-o tirania şi dependența ei continuă de „generozitatea” Dudulenilor. Confortul unui coşciug impermeabil e toată aspirația ei. Prin contrast, năbădăioasa mezină (Coca Andronescu) zburdă în jurul țățichii în răsfățuri tomnatice caraghioase (savuroasa achiziționare a rochiei de ceremonie). Apreciata actriță își dezvoltă rolul în cheie comică, dezvăluindu-i totodată dimensiunea grotească (cabrând tragicomic în scena chefului final). În „frailain”, Ileana Stana lonescu estompează pitorescul verbal al personajului, accentuindu-i cupiditatea morală, lipsa de scrupule a sufletului de slugă integrat viesparului. Personajul Jorj Duduleanu îl găseşte pe George Dinică într-o mare vervă de joc, dar şi pe un studiu atent al autenticului conferit rolului. Mobil şi abil, sprijinit zdravăn pe o filozofie bahică, acest „maitre de ceremonie”, la bal şi la cimitir, pendulează între marile adevăruri de cârciumă şi micile nonconformisme tolerate de înalta societate a Dudulenilor. Ianache, purtătorul autorizat al arivismului şi rapacității familiei găseşte în interpretarea lui Marin Moraru o nouă prospețime. Grimasa caraghioasă lasă loc afectării cabotine a responsabilității clanului. Paternitate fără chemare, mariaj fără sentiment. Ovidiu Iuliu Moldovan îşi acordează stilul sobru, interiorizat, la exigențele construirii unui Mircea Aldea traversând matur o experiență limită de viață. Sobrietatea şi eleganța înfruntării adevărului. Evadarea finală îl face purtătorul tonic de mesaj. Într-un rol dificil și complex, Maria Ploae reuşeşte o contorsionată partitură tratată cu discreția convingerii. Registrul grav al sufocării eroinei, al perpetuei închideri, ca și aspirația candidă spre dragostea salvatoare sunt bine nuanțate. În diagonală, Vivian Alivizache, debutând într-un rol de mare întindere, intuiește datele personajului Wanda Serafim, produs al unei lumi de consum şi consumatoare de ideal. Poza mordantă, parfumul ațâțător, lipsa de scrupul şi moralitate este lecția învățată de acasă, iar studiile înalte de la Paris îi conferă glazura sclipitoare a ispitei. În interiorul ei. Wanda ascunde drama marelui gol. Poate de aceea accentul pus de regizor şi interpetă scenei despărțirii Wandei de Mircea are o valoare artistică de loc melo. Și totuşi, un vârf de cuțit de temperament n-ar fi stricat personajului.
     În rol secundar, Tora Vasilescu joacă reținut şi destul de monocord personajul Colettei. Mircea Albulescu construieşte interesant şi masiv chipul filozofului stoic, ancorat la masa cârciumii. Secvența finală a figurii aburite de înțelegere şi neînțelegere, impresionează ochiul prin expresivitate şi mesaj acuzator. În limitele exacte ale rolului, George Constantin (un familiar cu prestanță și poziție socială), Constantin Diplan (şoferul personal, bun la toate) Teodor Danetti (un pitoresc furnizor macabru) ca si celelalte personaje episodice care se rețin...
La plasticizarea materialului filmic contribuie şi imaginea semnată de Vivi Drăgan Vasile, personalizând scene şi eroi, luminând și întunecând, găsind unghiuri ideale (dialogul Margaretei intermediat de oglinda budoarului) şi chei cromatice necesare redării atmosferei de epocă şi atmosferei psihologice. Muzica lui Paul Urmuzescu, în tonalitate adecvată, costumele Andreei Hasnaş, elegante, de un desăvirşit şi documentat bun gust, decorurile perfect funcționale, montajul Mariei Neagu, purtând netezimea conectării artistice a secvențelor, dau toate armonie întregului.
Cuibul de viespi, dezvăluit cinematografic în dulcele stil clasic de Horea Popescu şi echipa sa, are legitimarea împlinirii artistice. Impunător prin claritate și profunzime, acest edificiu ce porneşte din comic, spre a îngheța în grotesc şi tragic va constitui, poate, o pagină antologică a filmului românesc. Restituind publicului o nouă aprofundare artistică a Gaițelor Iui Kirițescu, regizorul săvârşeşte un act de cultură.
 
*) Cuibul de viespi
 
 
(Studii și cercetări de istoria artei, 20 iunie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, cuibul de viespi, horea popescu, madalina stanescu

Opinii: