Epistola

Totul a început de la spectacolul cu piesa «De partea cealaltă». Eram student în anul IV sau poate chiar terminasem Institutul. Într-o seară, ca aproape în toate serile, m-am dus la teatru. În seara aceea, la «De partea cealaltă»... Printre cei de pe scenă, Marga Barbu, blondă, frumoasă şi talentată, m-a impresionat. Eram student. Eram timid şi fleţ ca Harap Alb (dovadă că Gopo n-a stat pe gânduri). Au trecut anii şi au apărut Haiducii şi Aniţa. Totdeauna mi-am imaginat femeia româncă plină de temperament, caldă, fidelă, cu spirit de sacrificiu. Aşa am văzut-o pe Marga în Aniţa. Ce folos că eu eram de partea cealaltă... Şi într-o zi iată că Dinu Cocea şi Eugen Barbu m-au luat de o mână, mi-au pus sabia în cealaltă, o mustaţă sub nas şi m-au trecut... de partea cealaltă. Aşa am cunoscut-o, parteneră fiindu-mi, pe Marga.
Margo, acum, în paginiIe revistei noastre, vreau să te rog ceva şi te rog să-mi ierţi felul solemn în care mă adresez. Te rog să-ţi păstrezi, te rog să nu uiţi, te rog să nu abandonezi vreodată felul tău de a fi. Rămâi modestă — aşa cum eşti acum. Rămâi sinceră şi spontană, aşa cum ai fost întotdeauna.... Fii mereu aşa cum te-am cunoscut, o colegă minunată (nu numai pentru partenerii tăi, dar pentru toţi cei care participă la naşterea unui film, inclusiv, pentru cei mai mărunţi). Cu alte cuvinte: rămâi mereu aşa cum eşti azi, indiferentă la ideea de mărire şi ne-mărire, egală cu toţi, mari şi mici, plină de francheţe, gata în momentele cele mai dificile să spui: «prezent!»
...şi fie ca cinematografia noastră să-ţi ofere rolurile pe care le meriţi — şi nici eu să nu fiu uitat.