REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ei despre ei – Dana Comnea


     Dana... Meditaţie post factum...
     Cei mai frumoşi ochi... «de cinema»... Ochii de azur (nu numai coloritul!) ai cinematografiei noastre care n-au strălucit aşa cum se cuvenea în nicio peliculă color din câte s-au făcut... Şi asta nu din cauza Danei...
     O fotogenie, o expresivitate şi o linie care, adăugate unui talent afirmat incontestabil, ar fi meritat o recunoaştere mai fermă...
     O gură făcută parcă să întruchipeze acele inefabile nuanţe şi candori ale lumii filmului, un glas cu rezonanţe subtile de violă şi izbucniri vibrante de cello...      Nu i-au fost oferite nici acestei guri, nici acestui glas nicicând textele aşteptate. Dana Comnea, chiar dacă a vorbit, a rămas în filmul românesc mută...
     Nicicând acestei feţe vibrante, aidoma oglinzii niciodată liniştite a unui lac de munte animat de boarea unei brize, nu i s-a oferit prilejul acelui freamăt al adevărului vieţii şi artei, pe care încă îl aşteaptă parcă...
     Dana Comnea, nume cu rezonanţă de vedetă...
     Trăindu-şi predestinat parcă şi viaţa şi arta în oscilaţii barbare dincolo de tiparele şi normele previzibile, cu acea dăruire căreia îi scapă limita realului şi calculul profitului. Cu acea generozitate conştientă de valoarea sa, inconştientă de preţul ei, care e stigmatul celor aleşi să confunde arta cu viaţa, să ofere marile trăiri care consacră...
     Dana... «Vedeta»... Care ar fi putut să fie «vedeta».
     Noi, cei de partea cealaltă a aparatului o ştim, şi când ne gândim la Dana, când o întâlnim şi-i ocolim privirea dreaptă, prietenească, în care întâlnim reproşul inconştient desigur, când îi strîngem mâna pe care ne-o oferă cu acea camaraderie proprie caracterului ei deschis şi sincer, demult respectat, când, vai, o vedem pe ecran din nou şi din nou pradă aceloraşi tipare,... mi se strânge inima.
     Şi ne amintim... Sclipirea de stea într-o operă meteorică însemnând promisiuni... În Viaţa nu iartă... un cadru exploziv de viaţă cinematografică adevărată care nu se poate uita: curtea pustie a unui regiment, ploaia, o fată subţire cu ochi de Cleopatră şi mişcări de tânără felină traversează la adăpostul unei insolite umbrele...
     Apoi un prim plan mustind de feminitate poetică în Alarmă în munţi...
     Ne amintim de chinul corsetului de fier al unui rol de mucava într-un film de tristă amintire...
     Apoi... Apoi patru ani de inexplicabilă tăcere.
     Patru ani de tinereţe...
     Matură, reuşesc s-o distribui în Anotimpuri într-un rol mutilat din care nu reuşesc azi să selecţionez decât nişte prim planuri sensibile şi o scenă de dragoste pe care să le fi meritat Dana.
     Apoi...
     Noi nu avem vedete. O ştim. Dana care era predestinată să fie, e azi o reputată actriţă «de teatru şi cinematograf». Publicul, care are intuiţie, a aşteptat-o...
     Noi, şi când spun noi, nu înţeleg doar regizorii, ci toţi din această lume, «cinematografia» (scenarişti, directori, operatori, machieuri, scenografi, etc) în care Dana a fost din prima clipă o apariţie, noi am contribuit din câte şi mai câte motive să nu apară aşa cum era, cum e ea...
     Până când?
     Oare când va apărea noua Dana, vom şti să nu repetăm istoria?
 
(Cinema nr. 5, mai 1968)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: actrita, dana comnea, portret, savel stiopul

Opinii: