Preluarea miturilor, legendelor şi confruntarea lor cu realitatea este frecvent întâlnită în cinematografie. Exemple pot fi nenumărate. Notez ca preferate:
Frumuseţea diavolului (1949) de René Clair,
Orfeo Negro (1958) de Marc Camus sau
Orphée (1949) de Jean Cocteau. Am indicat doar trei dintre filmele care mi-au plăcut mai mult, şi dintre acestea trei eu prefer fie interpretarea lui René Clair, fie pe a lui Jean Cocteau (ultima erudită şi mai greu de pătruns).
Manole Marcus a ales spectaculosul lui Marcel Camus. Interpretarea unei legende, a unei povestiri clasice populare, a unor mituri foarte cunoscute, pune de la început în discuţie: atitudinea realizatorului.
Realizatorul are de ales, în mare, două atitudini: ori se supune miturilor, legendelor şi este dominat de inevitabilitatea deznodământului adesea fatal eroilor ori, şi aceasta ar fi cea de a doua atitudine, ia poziţie faţă de mit, pătrunde în nebuloasa care-I înconjoară, îi caută rădăcinile reale, prezentându-I omului modern ca pe o imagine a ignoranţei trecutului în comparaţie cu cunoştinţele contemporane. Nu sunt critic cinematografic şi de aceea pot să argumentez cu exemple concrete cuvintele mele. Faţă de mitul faustian şi legenda lui,
echipa condusă de mine a transformat înfricoşătorul târg într-un fapt real, pot adăuga banal (Ucigă-I toaca apare ca un neputincios în faţa omului înarmat cu cunoştinţele şi cultura modernă, şi fuge până la urmă păcălit, demonstrând astfel dezordinea şi haosul lumii în care «trebuie crezut şi necercetat»). Regizorul Manole Marcus face concesii fatalităţii, nu-i caută o explicaţie ştiinţifică, supunându-i pe eroii săi neîndurătorului destin. Cred că aceasta ar fi observaţia principală pe care o aduc filmului
Zodia fecioarei. Când am citit scenariul lui
Mihnea Gheorghiu — într-o formă încă nefinisată — am fost entuziasmat şi aş fi vrut să realizez filmul, dacă mi-ar fi fost încredinţat. Dacă aş fi făcut acest film, aş fi folosit exact aceiaşi actori, excelenţi, acelaşi operator a cărui imagine trebuie lăudată, acelaşi decorator pe care-l felicit şi acelaşi compozitor talentat. Filmul ar fi ieşit poate la fel, deşi colegul meu are mai multă experienţă şi îl admir pentru toate filmele sale — dar dacă I-aş fi făcut eu, spuneam, aş fi avut cealaltă atitudine faţă de mit.
