L-am întrebat pe Stere Gulea după ce agențiile de presă anunțaseră o nouă victorie a filmului românesc. La Festivalul internațional al filmului de autor de la Sanremo,
Moromeții a obținut Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat lui Victor Rebengiuc, iar în topul popularității, juriul publicului tânăr l-a clasat pe locul trei: în asemenea momente, orice creator are dreptul la un justificat orgoliu, la o stare de certitudine de exuberanță. Bucuria, firească, nu a lipsit însă interlocutorul meu de cele câteva însușiri pe care i le știam și care, îndrăznesc să o spun, se reflectă și în opera sa, și anume sinceritatea, modestia, luciditatea și măsura. Se spune că există două categorii de regizori - cei ce sunt întotdeauna mulțumiți de sine și cei ce se interoghează mereu asupra rezultatului muncii lor. Se pare că, mai ales cei din a doua categorie sunt susceptibili de perfectibilitate. Stere Gulea se numără printre el.
Discuția a debutat prin definirea caracterului festivalului italian.
„Participanții la festival susțineau, în discuții sau articole, ca singularitatea acestei competiții a filmului de autor, ajunsă la a 31-a ediție, este de a fi impus realizatori mai puțin cunoscuți, care, apoi, au devenit personalități ale cinematografului mondial. De-a lungul anilor, prezența cinematografiilor țărilor socialiste a fost o constantă. La acest festival s-au afirmat cehoslovacii Chytilova, Nemec, Jiri Svoboda, sovieticul Abuladze a fost prezent de două ori și o dată încununat cu marele premiu, pe Zanussi tot acest festival l-a lansat, iar anul trecut marele premiu a fost obținut de regizorul polonez Anton Krauze care, în acest an, a avut, o retrospectivă. Mi s-a părut un cineast extrem de personal și de consecvent cu sine. Dintre alții, care s-au făcut, pentru prima dată, cunoscuți aici, au fost regizorul turc Olmaz Guney și suedezul Bo Widerberg. Numai din aceasta enumerare se poate vedea orientarea festivalului către autori care încearcă să-și exprime crezul estetic și de viață prin noi căutari de limbaj, ce au devenit, apoi, bunuri ale cinematografului în general. Critica și ziariștii subliniau, repetat, această principală preocupare a festivalului ca într-un context dominat de reclama vedetei și a producțiilor de mare finanță, evident de un nivel profesional considerabil să opteze, în continuare, pentru cineaști care ar putea anticipa cinematograful de mâine”.
Dar pentru Stere Gulea selecția și confruntarea în această competiție au stat sub semnul rezervei.
„Mărturisesc că am plecat la festival cu oarecare circumspecție. Subiectul filmului era dificil, lumea sa prea puțin cunoscută, dialogul greu traductibil, dacă nu intraductibil. Toate mi Se păreau un handicap. Filmul era greu de analizat și greu de înțeles, pentru spectatorii străini. Nu știam cu ce filme se va confrunta.
Moromeții a fost proiectat în cea de-a doua zi a competiției și, din discuțiile cu criticii la conferința de presă care a urmat, am început să-mi dau seama că filmul a fost bine primit. Unii dintre criticii, care au simpatizat mult filmul românesc, erau tentați să creadă că va intra în discuția marelui premiu. Eu, de obicei, sunt rezervat in asemenea aprecieri. Până la urmă, marele premiu a acordat filmului
Madrid al unui regizor spaniol, Bazilio Patino, aflat în plină maturitate creatoare. Alegerea a fost determinată de problematica deosebit de interesantă a filmului și de echilibrul și rigoarea realizării. Este un film închinat celor 50 de ani de la Războiul civil. Regizorul evaluează răspundere, față de redarea adevărului istoric. Un alt film din competiție, cei georgian,
Maestrul! de Nodar Managadze a întrunit adeziunile altor critici. A trebuit să se ajungă la o formulă de premiere. Nu am avut deloc sentimentul că verdictul final a nedreptățit pe cineva. Greutatea a fost cu atât mai mare cu cât era vorba de un palmares parcimonios. La Sanremo se acordă doar patru premii. Este un punct de prestigiu pentru organizatorii festivalului. Juriul, internațional, era format, ca de obeicei, doar din critici. De astădată, doi italieni, un francez, un polonez și un cehoslovac. Ultimii numiți au avut de evaluat și filme reprezentând cinematografiile lor. Palmaresul dovedește probitatea judecății lor.”
Am rugat pe Stere Gulea să
comenteze formularea premiului obținut: „
Se acordă filmului „Moromeții” de Stere Gulea premiul pentru cea mai bună interpretare masculină lui Victor Rebengiuc.
„Fără nici o exagerare, cred că premiul este o recunoaștere a unui element esențial al filmului
Moromeții: interpretarea lui Victor Rebengiuc. Realizarea sa reprezintă coloana vertebrală a filmului. Este, pentru noi toți, repet, recunoașterea unei cariere exemplare unui actor aflat azi la zenit. Este o recunoaștere într-o confruntare cu atâția mari actori străini, într-un rol copleșitor prin multitudinea de fațete. Pentru Rebengiuc, ca și pentru mine, faptul de a ne fi încumetat la o asemenea ecranizare a fost un act de mare curaj. Rebengiuc avea o experiență care ne-a ghidat pe noi toți, inclusiv pe mine. El era balanța filmului. Lucrase cu câțiva regizori importanți, avusese până la acest rol reușite discutabile și din fiecare gest se vedea profesionalismul sau desăvârșit. Rebengiuc este nu numai un foarte mare actor de teatru, ci și un foarte mare actor de film. Pesemne, a fost totdeauna foarte atent la camere, la cum se filma, caci simt la schimbarea cadrului dacă un filtru lipsește, iar diafragma ți-o spune el, de pe locul lui, fără să greșească nici măcar cu o linie. În jocul lui se vede o mare economie de mijloace cu care el a realizat un rol ce cerea o rară capacitate de interiorizare. O asumare a personajului și a existenței sale. Când filmam, căutam, vă spun sincer, momentele când nu era la fel de consecvent, momente când, cum zicem noi, nu era suficient de „căptușit interior”. Nu le găseam. Sigur, sunt scene realizate cu brio și scene în care trebuia să-și domolească forța. Forța sa care a fost, la Sanremo, remarcată de toată critica. Pentru mine, ca regizor mai tânăr decât Victor Rebengiuc, cu o experiență mai redusă, lucrul cu el a fost o lecție foarte importantă. În special datorită handicapului pe care îl avem noi, regizorii de film, neavând posibilitatea să lucrăm suficient cu actorii.”
Îi amintesc Iui Stere Gulea, că el, un regizor cu acest „handicap”, a adus, cu o filmografie relativ redusă, două premii internaționale de interpretare: pe
lângă cel de-acum, un premiu lui Dragoș Pâslaru în Ochi de urs,
la Festivalul Internațional al filmului din Portugalia, de la Santarem. Gulea continuă imperturbabil.
„De altfel, la conferința de presă, distribuția, în totalitatea ei, a fost remarcată. Am fost întrebat dacă interpreții sunt profesioniști sau țărani, într-atât Ii s-au părut de autentici. A fost un omagiu binemeritat adus actorilor romani. Dar au și ei nevoie de substanța unor roluri și de dorința și voința celor ce se încumetă, aș zice, să ia un asemenea „taur de coarne”. Unul dintre secretele acestei întâlniri fericite a fost faptul că majoritatea celor care au participat la realizarea filmului și-au dat măsura maximă. Cred că toți au simțit șansa cum și eu am simțit-o și au avut dorința să dea ce au mai bun din talentul cu care i-a înzestrat natura, fiecare în parte, și toți laolaltă, reușind să lase de-o parte orgoliul individual. Poate că succesul
Moromeților pare acum o surpriză, dar filmul nu este rodul întâmplării. El este rodul unei munci, unei perseverențe, uner răbdări și al unei îndelungi meditații asupra răspunderilor pe care le avem atunci când facem ceva ce se cheamă, poate puțin pretențios, opera de artă, să Ie numim mai modest, produse artistice”.
Oricum l-am numi -
operă sau produs artistic - Moromeții lui Stere Gulea și Victor Rebengiuc a obținut un remarcabil succes internațional. Bucuria acestui binemeritat succes se lasă, totuși, din nou cenzurată de atitudinea sobră a regizorului.
„Eu nu am o perspectiva în timp asupra Mostrei de la Sanremo. Din puținul cât m-am putut informa, îmi dau seama că e un festival important, dar nu vreau să exagerez importanța acestui premiu. Este bine sa fim lucizi pentru a putea aspira și la alte recunoașteri. E bine să încercăm să perseverăm, facem filme cât mai bune, filme care să intereseze. Prezențele la întâlniri internaționale ne aduc satisfacții și ne bucurăm, firește de ele. Dar ele se obțin foarte greu și cred că, în primul rând, trebuie să tragem învățăminte, căci altfel ne ducem degeaba. Pentru mine importante au fost, întotdeauna, concluziile din greșeli, nu concluziile din reușite. Am observat că neîmplinirile mă preocupă mai mult și că din ele poți învăța, dacă vrei, bineînțeles. Astăzi, după experiența acestui festival, privind filmul cu ochii oamenilor de acolo — vorbesc de acei interesați de cinema cred că ar fi fost mai bine receptat dacă ar fi avut doar în jur de două ore. Sunt aspecte care scapă celui ce face filmul când e prea băgat în material și nu are distanța necesară. E adevărat, a trebuit să împac mai multe exigente, pentru noi era un roman foarte cunoscut și important și filmul trebuia să fie cât mai cuprinzător. Dar spectatorul străin, fie el obișnuit sau critic specialist, recepționează filmul ca atare, sursa literară nu importă. Este o concluzie pentru viitor. Am considerat întotdeauna că succesul prematur este un risc. Am fost destul de bucuros că nu am devenit vedetă, asta mi-a permis să rămân cu gândurile și preocupările mele, cu îndoielile mele. Nu vorbesc de alții. Este e concluzie potrivită structurii mele intime.
Și totuși, un „autor-vedetă” Stere Gulea a devenit în zilele Festivalului de la Sanremo, când juriul publicului tânăr i-a clasat filmul printre preferințele sare, pe locul trei.
„La două-trei zile după ce-au văzut
Moromeții, tinerii au început să mă oprească și să ne invite la discuții. I-am întrebat de ce acum? Mi-au răspuns ca abia după câteva zile filmul a început să-i obsedeze. Mi-au mai spus că, în ciuda faptului că ei erau citadini, simțeau ca veneau dintr-o, lume asemănătoare. Pentru mine a fost o verificare a gradului de generalizare al filmului, faptul ca ei au descoperit entitatea comună a țăranului, filozofia și experiența sa de viață născute din legătura sa cu pământul care se regăsește pretutindeni. Dar cred că trebuie să dăm timpului sarcina de a fi judecătorul suprem.
Cred, la rândul meu, ca putem anticipa cu destulă certitudine că judecătorul-timp va valida și peste 10-20 de ani „Moromeții" lui Stere Gulea așa cum au făcut-o cu „
Moromeții"
lui Preda.