Datorită extremei rarităţi, un debut în lungmetrajul românesc de ficţiune a ajuns să dobândească astăzi dimensiunile unui veritabil eveniment cinematografic. În condiţiile apariţiei anuale a doar două, trei premiere de provenienţă autohtonă, este firesc ca fiecare film semnat de un nou venit să fie întâmpinat cu o curiozitate sporită. Recentul Cortul, realizat de Bogdan Cristian Drăgan, nu face excepţie de la regulă, mai cu seamă că tema abordată, cea a revoluţiei noastre decembriste, rămâne una "fierbinte". Propunerea regizorală se arată aprioric ambiţioasă. "Un film comic, tragic, de dragoste, de aventuri" îl recomandă forşpanul publicitar. Într-adevăr, Cortul năzuieşte a acoperi aceste teritorii şi mai mult decât atât.
În urmă cu câteva luni, Bogdan Cristian Drăgan afirma în chiar paginile "ProCinema"- ului că va "depăşi realismul epidermic" şi va "pătrunde spiritul a ceea ce s-a întâmplat în ziua respectivă". Deşi dezideratul se percepe ca intenţii, din păcate rezultatul final descumpăneşte, duhul acelor ore astrale ale României refuzând să răzbată pe ecran. În Cortul câteva filme paralele, total deosebite ca formă, încearcă parcă mereu să se contopească, fără a izbuti vreodată fuziunea. Realismul (epidermic ori ba), reprezentat în principal de poveştile instalatorilor cu nume extrase din Noul Testament, rămâne totuşi partea cea mai viabilă a întregului, graţie prestaţiei unui cvartet actoricesc redutabil.
Voinţa de a depăşi acest prag şi de a tăia chingile prea scenaristic strânse ale legii unităţilor,îl determină pe tânărul cineast să caute soluţii regizorale de evadare în spaţiu şi în timp. Sugestiile stilistice se aglomereaza continuu, nereuşind însă a se aglutina coerent. În interiorul unei ambasade nedefinite se desfăşoară astfel un spectacol baroc, cu o coregrafie stranie, cu animale exotice şi cu (de ce oare?) un "stille Nacht, heilige Nacht", intonat înainte de Crăciun; varii configuraţii vizuale şi auditive, impregnate de conotaţii religioase şi politice obscure, se împletesc mai la tot pasul cu aluzii şi citate "culturale" din cunoscute opere cinematografice româneşti şi străine (de la Lumiere la Charlot şi Buñuel şi de la Dan Piţa la Mircea Daneliuc şi Elisabeta Bostan, dar nu numai). Însăşi ziua de 21 decembrie 1989 îşi leapădă în film adevărata "istorie", dilatându-se deloc simbolic şi spre definitiva noastră derută, până în după amiaza următoare. Şi aşa mai departe.
Operaţiunea de translaţie a concretului către alegorie conţine multe capcane în care au mai căzut şi alţii, nu neapărat debutanţi. De aceea, o neîmplinire pe acest teren alunecos nu trebuie să descurajeze, ci să îndemne la un spor de luciditate în alegerea propriului drum. Căci, vorba unui personaj din Cortul: "Nu aci trebuia să ajungeţi. Marcajul pentru voi era dincolo."
