Cea de-a 8-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României va avea loc anul acesta în perioada 6-9 octombrie, la Cinema Timiș și la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.

Timp de 4 zile, timișorenii vor avea ocazia de a vedea cele mai noi și mai apreciate scurtmetraje împărțite în 7 secțiuni, 4 dintre ele fiind competiționale: o competiție internațională, una națională, o competiție dedicată filmelor experimentale (Videorama) și competiția de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids). Premiul mare al festivalului este oferit de Institutul Cultural Român și este în valoare de 3500 de euro.
În afara competiției spectatorii vor putea urmări scurtmetraje aduse în România de festivalurile partenere: School Visit: EICTV Cuba, Festival Visit: Short Waves Polonia și Focus on Portugal (scurtmetraje portugheze introduse de Carlos Ramos de la Indie Lisboa).
Ca în fiecare an, Timishort se va deschide cu un lungmetraj în avanpremieră în România. Mult așteptatul thriller
The Man Who Was Thursday, o coproducție Ungaria-România în care joacă
Ana Ularu, va fi proiectat pentru prima data la Timishort.
Regizorul Balazs Juszt va fi și el prezent la Timișoara și va face parte din juriul Competiției Internaționale de scurtmetraj. La 17 ani, Juszt a tradus „Harper Book of Quotations” în maghiară și a făcut practică la Congresul american, unde a scris discursuri pentru Tom Lantos, pe atunci membru al Parlamentului Statelor Unite. Autobiografia pe care a scris-o despre experiențele sale în Congres i-a atras funcția de scenarist principal pentru un serial de comedie la vârsta de 18 ani. Balasz a absolvit Colegiul „Royal Holloway” al Universității din Londra, obținând apoi un master în arte vizuale la Universitatea din Los Angeles (UCLA), sub îndrumarea actriței Cathy Schulman, câștigătoare a Premiului Oscar.
Cea de-a 8-a ediție Timishort este organizată de Asociația Româna a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei.