Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Înscrieri la sesiunile de formare pentru profesori, în cadrul CinEd România


     Între 21 ianuarie și 21 februarie, aproape 300 de facilitatori educaționali au participat la formările organizare de Societatea Culturală NexT, în cadrul programului de educație cinematografică CinEd.
     În lunile martie și aprilie au fost organizate 14 proiecții pentru elevii de gimnaziu și liceu, în toate cele 6 orașe în care au avut loc formările CinEd România. O parte dintre aceste proiecții s-au desfășurat în cadrul săptămânilor Școala Altfel și au atras aproape 650 de elevi.
     Datorită interesului mare manifestat de participanți, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, în perioada următoare vor fi organizate două formări intensive, cu durată de o zi, în București și Brașov, pentru facilitatorii educaționali care lucrează cu elevii de gimnaziu și liceu. Participarea la aceste sesiuni este gratuită.
     Prima formare intensivă are loc sâmbătă 27 mai, la Brașov, în mansarda Casei Baiulescu (B-dul Eroilor, nr. 33), între orele 10:30 și 17:00. Aceasta va debuta cu proiecția Pierrot le Fou (regia Jean Luc Godard, Franța, 1965), film din catalogul CinEd, și va fi urmată de o discuție aplicată, prezentarea dosarului pedagogic asociat și activități practice. Activitățile vor fi coordonate de criticul de film Gabriela Filippi.
     În data de 2 iunie, la București, în intervalul 10:00- 16:00, va avea loc cea de-a doua sesiune intensivă de formare la cinema Elvire Popesco (Institutul Francez, Bd. Dacia, nr. 77), cînd se va proiecta filmul Shelter (regia Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010), și el parte din colecția CinEd. Proiecția va fi urmată de discuții și activități practice pe baza vizionării filmului, moderate de criticul de film Andrei Gorzo.
     Înscrierile sunt deschise facilitatorilor educaționali din toată țara, cu mențiunea că transportul sau cazarea nu pot fi decontate. Locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea înscrierilor. Prioritate au facilitatorii educaționali care au participat la o formare anterioară CinEd și care au organizat deja o proiecție pentru elevi pe parcursul anului 2017. Cadrele didactice și bibliotecarii interesați se pot înscrie până la data de 25 mai (Brașov), la adresa office@kunstadt.ro, respectiv 30 mai (București), la contact@nextproject.ro.
(17.05.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: educatie cinematografica gimnaziu si liceu, formari pentru profesori, programul cined romania, societatea culturala next

Opinii: