Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Ediția aniversară TIFF Sibiu a adunat peste 15.000 de spectatori


     Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania Sibiu, s-a încheiat duminică seara, 26 iunie, cu Piața Mare arhiplină la proiecția filmului Aventurile lui Nelly.
     Coproducția româno-germană filmată în zona Sibiului urmărește aventurile unei tinere adolescente germane care-și petrece vacanța de vară în România, cu părinții ei. Filmul a fost proiectat în prezența unei bune părți a echipei, printre care și cei doi protagoniști, Flora Li Thiemann și Hagi Lăcătuș. Acestora li s-au alăturat regizorul Dominik Weselly, producătorul german Arek Gielnik, producătorul român Bogdan Crăciun, scenarista Uta Kolan și actorul Hannes Hochsmann.
     „Am ales să facem filmul în România pentru că aici s-a născut și povestea, are legătură cu experiența celor doi scenariști care au venit în România în anii 80 și au vrut să spună povestea locurilor pe care le-au întâlnit. Ne-am îndrăgostit cu toții de această țară și suntem foarte bucuroși că am reușit să facem aici filmul. E minunat să fim aici în această seară, e o seară foarte specială pentru mine și sper din tot sufletul că oamenilor le-a plăcut filmul,” a declarat regizorul Dominik Weselly.
     Peste 15.000 de spectatori au participat la 50 de proiecții, 4 evenimente speciale și s-au întâlnit cu mai mult de 25 de invitați în cadrul celei de-a zecea ediții TIFF Sibiu.
     Festivalul s-a deschis cu proiecția filmului Câini, în regia lui Bogdan Mirică, continuând cu o serie de filme românești recente. De asemenea, în cadrul ediției aniversare a fost omagiată actrița Tamara Buciuceanu-Botez, care a primit, din partea președintelui TIFF, Tudor Giurgiu, Premiul de excelență pentru întreaga activitate artistică.
     Detalii: Tiff.ro
(27.06.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: caini film, filme romanesti 2016, spectatori tiff 2016, tamara buciuceanu-botez, tiff sibiu 2016

Opinii: