Charlotte Rampling despre Nae Caranfil: „Am văzut primul film al lui Nae Caranfil (
E pericoloso sporgersi) și l-am găsit foarte reușit. E un fel de Woody Allen din Est, o persoană în același timp extravagantă și gravă”.
Spicuiri din presa franceză
"Imaginaţi-vă peripeţii şi quiproquouri, adăugaţi fineţe şi gravitate, completaţi totul cu umor de bună calitate şi veţi avea o idee despre film" (Canard enchaîne); "Un inteligent şi eficace portret al României contemporane, nu lipsit de farmec" (
Studio Magazine); "
Asfalt Tango regăseşte accente apropiate comediei italieneşti de odinioară. Filmul constituie, de altfel, o fabulă morală insolentă asupra raporturilor dintre bărbaţi şi femei, dorinţă şi căsnicie..." (
Le Monde); "70% umor şi ritm, 5% violentă şi sex" (
Cinemag); "Uşurătatea aparentă a subiectului e dublată de o reflecţie asupra tulburărilor prin care trece o ţară aflată între totalitarism şi liberalism sălbatic. Road movie-ul sau picarescul nu sunt decât pretextul unei radiografii pesimiste. (
Les inrockuptibles); "... cade destul de des în facilitate, deşi oferă portrete savuroase. (...) O comedie a cărei ambiţie e să spună mai mult decât un film politic despre ţara sa unde femeia a devenit cel mai preţios capital în (sensul că e cel mai lesne de transformat în bani)." (
La croix); "Un scenarist de talent care, în ciuda dialogurilor pline de umor, nu reuşeşte să scoată povestea din moleşeală. Poate şi din cauză că în asemenea momente, Nae Caranfil doreşte să stârnească reflecţii asupra a două moduri de viaţă, arhaic şi modern" (
Telerama); "Ideea e exploatată iniţial cu maliţie - mizându-se pe contrastul dintre visele protagonistelor inocente şi realitate, pe opoziţia dintre distincţia cinică a Charlottei Rampling şi destrămarea ţării traversate dar, pe măsura apropierii de frontieră, regizorul pierde firul, iar comedia care păruse vie şi lansată se dovedeşte sentimentală, încheindu-se fără curaj." (
Nouvel Observateur); "... un road movie improbabil care acumulează clişee şi revigorări fals dinamice. Caranfil e un cineast promiţător de la care aşteptăm, după acest eşec care nu are nimic ruşinos, un nou film ceva mai bine condus." (
Positif); "Un film sub clopot de sticlă, fără rimă sau sens, nici românesc, nici francez, care aduce o proiecţie neîndemânatică a aspiraţiilor profesionale ale cineastului. Fără să se sinchisească de starea actuală a ţării sale, el încearcă mai curând să transpună prin personajele sale propria sa atracţie pentru occident. Ideea autobuzului, microcosm steril şi autarhic, e mai curând simptom de lene creativă." (
Cahiers du Cinema); "Candidat serios la titlul de cel mai prost film al anului" (
Liberation)