Șotronul (1975)

Opinia criticului
„Jocul și veselia sunt contagioase. Chiar bătrân cu baston fiind, este de ajuns să pășești într-o pătrățică desenată, ca la șotronul copilăriei, că ai și intrat în lumea jocului și ai întinerit. De lumea aceasta a candorilor, adeseori ne desparte doar o linie trasă cu creta, alteori nici atât. Totul e să îndrăznim și să ne lepădăm hainele grele ale vârstei «posace». Demonstrația o face Laurențiu Sîrbu în filmul de cartoane animate Șotronul.” (Lucia Olteanu, Cinema nr. 3, martie 1975)
„Ne bucurăm că putem semnala o modificare în ierarhia filmografică a unui realizator de la «Animafilm». Până acum, filmul cel mai des menționat al lui Laurențiu Sîrbu era Puiul (delicatețe elegiacă și decorativă.) Ultima sa realizare depășește însă cu mult precedentele. Optica autorului pare să fi evoluat odată cu trecerea de la fabulă sau basm (Cătălin și Cătălina) la lumea modernă. Fastul vegetal al desenului, care încorpora înainte în peisaj păsările sale dintr-un paradis pierdut, e acum sesizabil doar în tratarea decorului. Acesta este amplificat până la sugestia cosmosului și tradus într-o adevărată euforie geometrică și coloristică, admirabil animată și ilustrată muzical în tânguiri de instrumente havaiene. Personajele care apar în scenă — un bătrân și o fetiță — declanșează această euforie ca semn al comunicării și al regăsirii: fetița și bătrânul joacă împreună șotronul. Încă timid detașate de fundal, cele două personaje par să anunțe un virtual miniaturist al figurilor umane, chiar dacă, deocamdată, linia în care se manifestă această nouă virtute este greu de definit stilistic. Cu un plus de decizie în tratarea și evidențierea figurilor umane, autorul va șterge probabil și sechelele unui dramatism desuet, vizibile în finalul cu fulgere și tunete peste șotron.”  (Val. S. Deleanu, Cinema nr. 6, iunie 1975)