Italiencele (2003)

Regizorul despre film
„Am vrut să spun o poveste, nu să fac un film. M-am raportat tot timpul la public. Trebuia să fie un pic altceva, să-i placă povestea, să o ţină minte. M-a interesat să spun o poveste credibilă, amuzantă şi emoţionantă.
Când eşti în preajma unui debut în cinema eşti tentat să spui tot, vrei să demonstrezi şi să le spui celorlalţi tot ceea ce ştii. Capcana este că poţi să pierzi din vedere povestea. Important este ca spectatorul să plece din sală cu o poveste pe care să şi-o poată aminti.
Filmul ăsta e dulce-amar, negru şi alb, trist şi vesel în acelaşi timp. În film trebuie să te legi de întâmplări reale dacă vrei o radiografie a timpului în care trăieşti, dar trebuie să le îndulceşti când le aduci la cinematograf, să nu întristezi spectatorul peste măsură şi, dacă se poate, să-I faci să râdă puţin şi să nu regrete că a dat banii pe bilet. În film am părăsit puţin tonul ăla pesimist, felul în care e văzută viaţa la noi.”