Își petrece copilăria la Praga și apoi revine împreună cu familia sa în România. La vârsta de 24 de ani se numără printre primii absolvenți români ai cursurilor de regie de la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (VGIK), unde studiază cu Alexandr Dovjenko și îl are printre colegi pe Serghei Paradjanov. La revenirea în ţară se angajează la Studioul „Alexandru Sahia” și ocupă o vreme funcția de secretar de partid. Regizează reportaje pentru jurnal, scurtmetraje și o serie de lungmetraje de montaj,
Pagini de vitejie - Contribuția armatei române în războiul antihitlerist.
În 1960 realizează la Studioul Cinematografic București primul său film de ficțiune,
Când primăvara e fierbinte, care în urma receptării nefavorabile este retras din difuzare, urmat în 1961 de un al doilea lungmetraj,
Țărmul n-are sfârșit, care, fiind acuzat de formalism, nici nu primește avizul pentru distribuție. În 1961 se transferă de la Sahia la Studioul Cinematografic Bucureşti. mai regizează
Meandre, care are premiera abia în 1967, după doi ani de la finalizarea filmărilor și filmul de protecția muncii
Alerta!, o comandă a Ministerului Chimiei. În urma scandalului declașat de lungmetrajul său
Suta de lei, revine în 1974 la studioul Sahia, unde realizează documentare industriale, medicale și de protecția muncii.
În septembrie 1987 pleacă în Israel unde se dedică în principal scrisului. Începând din 1989 publică volumele
Manuscrisul de la Ciumaţi,
Izidor Mânecuţă,
David Rege,
Parastasul,
Funerailles a Bucarest.
„Mircea Săucan e unul dintre cazurile cele mai dramatice din viaţa ideologică dintre anii '49–'87. Mircea este unul dintre cele mai scandaloase, dacă nu cel mai scandalos produs al ideologiei realist-socialiste. E unul dintre cazurile extraordinare în care o practică a artistului e în total dezacord cu o ideologie dominantă. Mircea e un om care a crezut, din convingere profundă, în comunism. A învăţat la Moscova cu profesori foarte buni, câţiva dintre cei persecutaţi de socialismul sovietic. Toate astea s-au imprimat în el dându-i o ideologie dintre cele descuiate ale realismului-socialist. Însă practica artistului a aruncat la o parte toată această ideologie şi toată drama lui e aceea a talentului care duce la isterizarea artistului interzis. Cum a ajuns Mircea să fie interzis ca artist după ce a fost secretar de partid la Sahia este unul dintre acele mistere extraordinare care aparţin marilor artişti." (
Radu Cosaşu,
Fantasme şi adevăruri)
