Lucia Sturdza Bulandra
- Actriţă
- Născut(ă): 25.08.1873 la Iași
- Decedat(ă): 19.09.1961 la București
Absolventă Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, debutează ca actriță în 1898, la Teatrul Național din București. Se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică București, profesoară Aristizza Romanescu. Profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică, timp de 30 de ani. După filmările la
Amor fatal, se căsătorește cu
Tony Bulandra, la 5 aprilie 1912. Împreună înființează, în 1914, o companie particulară, Teatrul Regina Maria, devenit Teatrul Bulandra-Maximilian-Storin, desființat după al Doilea Război Mondial. Actriță la Teatrul Municipal din București (1941-1947). Din 1947 este directoarea teatrului, astăzi Teatrul Bulandra.
Trivia
- Descendentă pe linia domnitorului Mihail Vodă, în familia Sturdza.
- După premiera din 1898, a primit o telegramă de la bunica ei, care-i interzicea să folosească numele familiei ca actriță.
- A primit distincţii precum Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb Iugoslavia), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului.
- Publică volumele ”Actorul şi arta dramatică” (1912) şi ”Amintiri” (1956).
- Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 10 lei, în scop numismatic, cu chipul actriței, la 10 iunie 2013. S-au emis 500 de exemplare.
Lucia Sturdza Bulandra despre cariera actoricească:
„N-am fost atrasă în teatru de focul sacru de care aproape toţi actorii spun că sunt stăpâniţi; de altfel, nu mai eram la primii mei paşi în lupta pentru viaţă, pentru asigurarea existenţei şi independenţei mele sociale – şi nici nu aveam vârsta când entuziasmele tinereţii explică avântarea în necunoscut, în mrejele îmbătătoare ale unei fantezii pline de făgăduinţi. Nu: aveam douăzeci şi cinci de ani în 1898. Terminasem Facultatea de Litere şi Filosofie şi încercasem – nu o dată, dar zadarnic – să capăt un loc în învăţământ pentru a-mi asigura o viaţă independentă.” (Amintiri, amintiri)
„Ca să domnească, actorul trebuie să abdice. În perfecta-i personalitate rezidă marea artă a actorului. Este o dedublare, în care actorul se supraveghează pe sine în îndeplinirea construirii unui alt personaj, al aceluia visat de autor. Scopul va fi atins numai atunci când transformarea dă impresia de adevăr, de perfectă coeziune, de convingere aprofundată…”.
