REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film




Dina Cocea


  • Actriţă
  • Născut(ă): 27.11.1912 la Bucureşti
  • Decedat(ă): 28.10.2008 la Bucureşti

Fiica scriitorului N.D. Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille), soră cu actrița Tanți Cocea, sculptorița Ioana Maria Cocea și Radu Cocea. Nepoata actrițelor Alice Cocea și Florica Cocea.  Regizorul Dinu Cocea este văr cu ei. Debut teatral și cinematografic la Paris, în 1934. Revine în România în 1935, când joacă la Teatrul Comedia în piesa „Adevăratul Iacob”, alături de George Timică, rolul dansatoarei Yvette. În 1941, înființează compania Teatrul Nostru, împreună cu  Fory Etterle, P. Nove şi Eugenia Zaharia. Teatrul este închis în 1949.

Actriță la Teatrul Național din București. Decan al Facultății de Teatru (1952-1962) și profesor de Arta actorului. Președintele Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale (1979-1989). În 2001 devine societar al Teatrului Național din București. Doctor Honoris Causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” din București în 2002.

Trivia

  • Căsătorită cu profesorul Ion Toboșaru.
  • Primește titlul de Artist Emerit în 1965.
  • Distinsă cu Ordinul Muncii Clasa II și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967). 
  • Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler (2002).
Dina Cocea...
...despre public: „De multe ori, nici nu ne dăm seama cât de mult suntem în atenţia publicului. Recent, la o întâlnire la Ministerul de Finanţe, cineva mi-a spus: «Nici nu ştiţi de când vă cunosc! De la «Reţeta fericirii». Mărturisesc, era un rol pe care-I uitasem şi care nici nu a avut prea mare importanţă în cariera mea, dar spectatoarea de atunci mi-a reprodus astăzi replica acelui mic golan pe care-I interpretam în travesti: «N-am nici un ban dar puţin îmi pasă». Şi îşi aducea aminte şi gestul meu, cum îmi întorceam buzunarele pe dos. Dar nu numai prin rolurile noastre suntem constant în atenţia publicului, ci şi prin viaţa noastră particulară şi socială. Relieful pe care ni-I dă scena se transmite în viaţa de toate zilele. Cu mulţi ani în urmă, nu prea dădeam atenţie îmbrăcăminţii. Într-o zi când mă întorceam grăbită de la repetiţie, cu haina deschisă, cu cordonul atârnând, o pereche m-a oprit şi mi-a spus: «Dumneavoastră sunteţi Dina Cocea? Cum vă puteţi îngădui să umblaţi atât de neglijent pe stradă nu vă gândiţi la noi spectatorii care suntem obişnuiţi să vă vedem atât de elegantă pe scenă?» Da, publicul nu uită şi nu iartă când îşi vede actorul îndrăgit într-un fel care nu îi place. Şi noi nu trebuie să uităm că, pe lângă raporturile obişnuite de la scenă la sală, străbătute de un flux direct de simpatie sau antipatie, noi actorii venim şi în contact indirect cu publicul în viaţa noastră .zilnică. Mai cu seamă prin film, televiziune, care au mărit popularitatea actorului.
Personal, pe scenă îmi place să fac abstracţie de public, să mă izolez, să mă abstrag oricărui zgomot care, fatal, deranjează. De aceea îmi place atunci când cortina nu se mai ridică între acte şi nici la sfârşit, aşa cum am văzut la unele spectacole în străinătate, când actorul nu mai revine la rampă în costumul personajului, după ce de fapt l-a părăsit. Când nu face decât să trezească curiozitatea spectatorului. Privirile te judecă, te apreciază sau depreciază, te comentează şi îţi dau sentimentul că eşti în vitrină, ceea ce nu este plăcut. Uneori ne luăm însă revanşa. Curiozitatea manifestată de public îl face să se dezvăluie el însuşi, te ajută să-i cunoşti mai bine intenţiile bune sau rele.Pentru mine un public ideal este acela care-ţi lasă impresia că joci în faţa unei săli goale, că auzi o imensă tăcere care respiră numai odată cu tine.” (Cinema nr. 6, iunie 1968)
...despre tinerețe: „Nu devii bătrân pentru că ai trăit un număr de ani, devii bătrân pentru că ai dezertat de la idealul tău. Tinereţea este o stare de spirit, un efect la voinţei, o calitate a imaginaţiei.” (volumul ”Dina Cocea” de Ileana Berlogea)
Ion Toboșaru despre... 
„Dina Cocea rămâne logodnica teatrului românesc… A reprezentat esenţa creaţiei artei actorului. Am apreciat şi apreciez coloana vertebrală morală a Dinei Cocea, fiinţa sublimă, femeie cu F mare.”