REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film




Corneliu Porumboiu


  • Regizor, scenarist, producător
  • Născut(ă): 14.09.1975 la Vaslui (Vaslui)

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București – Facultatea de Management (promoția1998). La un an după absolvire, a schimbat total direcția și a dat examen de admitere la Academia Națională de Teatru și Film „I.L.Caragiale”, absolvind secția de regie film (promoția 2003). Scurtmetrajele pe care le-a făcut în timpul studenției au fost premiate la festivalurile de la Cannes și Montpellier. Deși a câștigat concursul de proiecte organizat de CNC la secția debut, cu scenariul „Despre îngeri şi păr”, Porumboiu a ales să își facă primul lungmetraj - A fost sau n-a fost? – cu propriii bani. Proiectul „Despre îngeri şi păr” a fost preluat după câțiva ani de Igor Cobileanski, titlul fiind schimbat în La limita de jos a cerului


Trivia

  • Filmul A fost sau n-a fost? este pe locul 8 în clasamentul ”Cele mai bune 10 filme românești din toate timpurile”, publicat în 2008 și realizat de 40 critici de film.
  • Fiul arbitrului de fotbal Adrian Porumboiu, devenit om de afaceri după 1989. Tatăl și fiul comentează meciul de fotbal din Al doilea joc.  
  • Căsătorit din 2006 cu Arancha (30 de ani), de origine bască, absolventă a Institutului de Artă din Paris. Nașii lor sunt actorul Dragoș Bucur și soția, Dana Nălbaru. Au două fete.