Lui Tavi Ionescu (Şerban Pavlu) nu i-a adus anul ce i-a adus ceasul. Să fi fost ceasul rău sau ceasul bun, să se fi amestecat ele? Va avea toată viaţa în faţă, să tot cumpănească. Deocamdată, se pare că un impuls irepresibil, un demon care nu lasă trecutul să aţipească printre hârtiile Securităţii, l-a împins către sediul respectivei instituţii.

În numele lui „Aşa, să nu mor prost“, cum avea el să-i spună prietenului şi fostului coleg Creţu (Adrian Văncică). Sau, ceva mai preţios, „Este zona Zoster a tinereţii mele“. Frază ce nu seamănă deloc cu personajul. După toate aparenţele,bărbatul nu se arată a fi un obsedat. De altfel, protagonistul filmului Roxanne, debutul în lungmetraj al lui Valentin Hotea, nu pare să fi vizitat CNSAS-ul la capătul unor lungi frământări, ci mai degrabă pentru că aşa i-a venit, într-o bună zi, când „a dat pe acolo“, poposind de nu ştim unde, poate de pe terenul de sport, îmbrăcat în pantaloni scurţi, cu rucsacul în spate, judecând după imaginile mediate, surprinse de camera video.
Dar, mai mult ca sigur, nimeni nu iese din locul cu pricina aşa cum a intrat. Petentul Ionescu Octavian află nu unul, ci două amănunte, legate între ele.
1. Un turnător cu numele de cod Căpitanul îi demascase inadmisibilul, nu-i aşa, gest provocator: în liceu, de dragul fetei iubite, trimisese la Europa liberă un mesaj muzical cu numele ei, Roxanne, hitul formaţiei Police.
2. S-ar putea să fie tatăl unui copil, astăzi în vârstă de 20 de ani, fiul acelei Roxana de altădată (Diana Dumbravă). Amintirea femeii nu-l tulbură prea mult, „pankista lu’peşte prăjit” e mai interesantă acum, când a devenit mare doamnă, măritată cu un alt coleg, un medic bine situat, Sandu Berescu (Mihai Călin).
Din aceast moment, în viaţa lui Tavi a apărut un centru de interes: aflarea adevărului nu atât despre turnător, cât despre posibilul fiu. Bărbatul, cam neadunat, cu o relaţie incertă, Oana (Corina Moise), cu o locuinţă ce nu pare destinată unei vieţi statornice, cu o mamă (Valeria Seciu) pe cale de senilizare şi o profesie nesufocantă (grafician IT), îşi pierde liniştea. Este de toată admiraţia cum reuşeşte Şerban Pavlu, a cărui stea tot urcă, să-şi apropie privirea de câine bătut a unui Roberto Begnini. Numai că, dacă acesta din urmă scaldă totul în umor, actorul nostru lasă impresia că nu vrea să deranjeze pe nimeni. Tavi Ionescu nu are mari pretenţii de la viaţă: o fărâmă de certitudine. Atât. O va avea, şi nu la capătul vreunor mari căutări, investigaţii. Aici mi se pare a se situa punctul forte al scenariului semnat de regizor, împreună cu Ileana Muntean.
Autorii nu se joacă de-a misterul, de-a v-aţi ascunselea. Adevărul nu se strecoară, chinuit. Se oferă, aproape dureros de repede; cel care l-a aşteptat parcă nu ar fi, încă, pregătit. Femeia recunoaşte, sec: „Victor este fiul tău”, care fiu se apropie de tatăl necunoscut la început cu curiozitate, apoi cu amuzament, dar şi cu o tandreţe de copil bun, just intuite de tânărul actor Anghel Damian. Din nou, o adecvată mişcare scenaristică: turnătorul nu-şi amână darea cărţilor pe faţă. Elegantul, surâzătorul, jovialul Sandu Berescu se dezlănţuie agresiv, uită limbajul îngrijit, taie în carne vie.
Îngrijorării blând exprimate de Tavi („Oricât de greu ne-ar fi, nu vreau să lăsăm lucrurile aşa. Nu e bine nici pentru noi, nici pentru Victor. Sunt convins că o să treacă, până la urmă”) îi răspunde cinic: „Îţi spun eu cum facem. Îl invităm într-o seară la o bere, poate chiar aici, şi îi spunem. Victore, măi băiatule, ia fii tu atent. Tac-tu nu e tac-tu, pentru că curva de mă-ta l-a făcut cu prietenul lui. Şi pentru că tot suntem la momentul adevărului, putem să-i spunem să nu se necăjească, pentru că şi tac-su ăsta fals e de fapt un nenorocit care şi-a turnat prietenul la Securitate. În rest, toate bune şi frumoase şi drum bun în viaţă. Ce zici, cum ţi se pare?”
Duritatea cuvintelor se revarsă în cascadă, dar chipul lui Mihai Călin (actor admirabil, la un moment dat rătăcit printre meandrele generaţiei sale), spune şi altceva, despre o tristeţe a regretelor prea târzii, căreia, în mod sigur, va şti, însă, cum să-i facă faţă: „Om trăi şi om vedea”. Şi nu va sta degeaba: o superbă maşină cumpărată băiatului, un voiaj cu nevasta la Veneţia. El chiar trăieşte. În acest film neîntortochiat, poate prea timid, despre drame neştiute, celălalt, păgubosul, rămâne cu ”om vedea”.