Metafore în mişcare

     Arta animaţiei văzută de animatorii săi
     Nu de puţine ori, întâlnim în critica de specialitate noţiunea de film poetic, de expri­mare metaforică, de imagini pline de poezie. Să vedem ce se întâmplă atunci când se foloseşte o metaforă în animaţie.
     Prin structura sa, filmul de animaţie poate ajunge la o modalitate de expresie apro­piată de poezie, căutând să depăşească platitudinea prozaică a succesiunii imaginilor, unde prezentarea di­rectă a întâmplărilor sărăceşte filmul prin banalitate şi lipsă de semnificaţie. A povesti cursiv şi cuminte un fapt, o acţiune, înseamnă a căuta un corespondent în imagine pentru un text literar. Rezultatul este mediocru iar imaginile rezultate sunt plate, nesemnificative şi nu reuşesc să emoţioneze datorită lipsei lor de substanţă artistică.
     Dar, prin asociere vizuală cu un alt fapt, acţiunile directe — care se citesc cu uşurinţă de spectatori — primesc o semnificaţie superioară şi devin forma metaforică a unei acţiuni dramatice. Metafora are un rol sensibilizator prin capacitatea de a dezvălui elevat sentimentele creatorului. Asemenea poeziei, animaţia poate «pătrunde cu privirea până la ceea ce este cu adevărat semnificativ» (Hartman) Structura metaforică ajută filmul de animaţie să redea esenţializat şi aluziv această trecere de la o semnificaţie la alta în virtutea unei comparaţii subînţelese.
     Folosirea plasticizantă — la vedere — a acţiunilor meta­torice amplifică sensul imaginii cinematografice prin complexitatea legăturilor audio-vizuale pe care le declan­şează. Se asociază «exprimarea incompletă a unui fapt prin expresia altui fapt» (Blaga), care îi lărgeşte înţelesul. Metafora plasticizantă simplifică naraţiunea cinemato­grafică de balastul anecdotic şi realizează o sinteză a ideii în imagine.
     În filmul Furtuna, căutând să găsească un corespondent metaforic pentru acţiunile legate de declanşarea răscoalei ţăranilor condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, am folosit mai multe metafore plasticizante. Şirurile de ţărani se nast din râuri şi alcătuiesc rânduri neîntrerupte, cum ne­întrerupt este cursul râurilor de munte. În momentul înfruntării cu nobilimea, răsculaţii capătă forme sculptu­rale asemenea stâncilor. Ei alcătuiesc în final o adevărată armată de pietre care sparge zidurile castelelor nobiliare. În coloana sonoră, ritmurile percuţiei — întrerupte de o vioară — cresc până la paroxism amplificând auditiv meta­fora vizuală.
     lon Popescu Gopo scrie cu hieroglife un obelisc în filmul Şapte arte. Acţiunea este marcată în coloana sonoră de zgomotul unei maşini de scris!
     Alături de metaforele plasticizante, întălnim în filmul de animaţie metaforele revelatoare, care constituie axul unei viziuni globale. Exodul spre lumină de Sabin Bălaşa conţine o superbă metaforă revelatoare. Realizat prin subtile metamorfoze plastice obţinute cu ajutorul picturii sub aparat, filmul exprimă, prin imagini de o percutantă forţă, metafora aspiraţiei spre lumină.
     Efortul oamenilor de a se desprinde de pământ de a căpăta aripi şi de a se înălţa în văzduh constituie axul filmului Icar de Mihai Bădică. Filmul sintetizează în ima­gini strădania permanentă a omului, numeroasele lui experienţe şi eşecuri, pentru a deveni o fiinţă zburătoare, metafora zborului fiind realizată cu ajutorul plastilinei însufleţite prin animaţie.
     Un pericol pentru filmul de animaţie îl constituie aglo­merarea unor metafore cu sens divergent, unde, prin semnificaţie diferită, metaforele se anulează între ele, iar sensul filmului se încetoşează.
     Când imaginea intuitivă rezultată din «lupta lăuntrică a spiritului pentru a învinge greutatea şi obstacolul mate­riei» (Croce) este înlocuită cu ilustrarea conceptului, puterea metaforei se micşorează.
     Departe de a fi un simplu ornament stilistic, metafora este un element structural al filmului de animaţie. Capaci­tatea de a folosi metafora înalţă animaţia în zona superioară a artelor vizuale.