Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Marea actriță Irina Petrescu, evocată de personalități din lumea culturală


     Numeroase personalități din lumea culturală, artiști, cineaști, critici de film și teatru, au participat, joi seară, la lansarea volumului „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, realizat de criticul Magda Mihăilescu, care a fost prezentat în Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR). Evenimentul a fost prezentat de Mirel Taloș, președintele interimar al ICR, care i-a avut alături pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, actorul Dan Nuțu, criticul de film Angelo Mitchievici și pe regizorul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).
     Tora Vasilescu, Margareta Pâslaru, Irina Margareta Nistor, Valerian Sava, Dana Duma, Ștefan Velniciuc, Ana Maria Sandu, Corina Șuteu, Mihai Chirilov, Mihai Fulger, Bujor T. Rîpeanu, Doina Papp, Razvan Popa, Emil Banea, Carmen Zamfirescu au onorat cu prezența evocarea Irinei Petrescu, organizată de ICR și UCIN.
     La întâlnirea de la ICR, actorul Dan Nuțu a remarcat că Irina Petrescu avea o alură și o eleganță care veneau de departe, „nu neapărat din educație, ci probabil din gene“. „Era o tânără doamnă, iar în carte i-am spus gazelă, când de fapt am vrut să spun căprioară“, a spus actorul. „Marea frumusețe a Irinei au fost sufletul și talentul ei. Și sufletul a ales un chip pe potrivă, nu se putea altfel, un chip care a înnobilat scena și ecranul“, a punctat Laurențiu Damian, președintele UCIN.
     Magda Mihăilescu a  menționat, cu regret, că de această carte s-a apucat târziu, deși a întâlnit-o prima data pe marea actriță Irina Petrescu, în iunie 1964. „La cinci ani de la plecarea ei, 2013, m-am încumetat acel ceva care să se poată numi o carte. Cu o strângere de inimă, cu sfială, neștiind dacă de acolo din cerul ei mai mic mă mustră că am hotărât să duc de una singură până la capăt, o asemenea intenție, sau îmi spune fie din delicatețe”, a precizat autoarea monografiei despre marea artistă.
     Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a povestit că a cunoscut-o pe Irina Petrescu în anul 2000. „Modul în care a intrat prima dată în încăpere rămâne de neșters în memoria mea: pentru că sculpta aerul în jurul ei. Era o combinație între a fi impunătoare fără a fi arogantă, de a fi caldă fiind în aceeași timp sobră. Nu știu cum reușea acest lucru”, a spus jurnalistul și criticul de film. „Nu era nevoie să spună nimic, era suficient că Irina Petrescu să apară și se umplea de semnificație și cel mai prost film în care juca. Avea o capacitate formidabilă de a călca replica, simțea, avea un organ interior, care funcționa ca un cod detector și corector de eroare. A avut de rostit replici inepte în viața ei mai multe decât replici memorabile și a reușit de fiecare data - era de necrezut! - să modifice ceva în acea replică, prin atitudinea ei, prin expresia feței, cât s-o crezi”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.
     „Sora mea din Australia” este o carte-album, monografie, care cuprinde diverse convorbiri, scrisori și confesiuni ale actriței. Albumul adună mărturii semnate de personalități care au marcat cariera Irinei Petrescu: Liviu Ciulei, Mihai Măniuțiu, Dan Nuțu, Virgil Ogășanu. De asemenea, sunt publicate portrete ale actriței scrise de regizorul Laurențiu Damian și de criticii Cristina Corciovescu, Eva Sîrbu, Doina Papp, Marina Spalas.
     Volumul de 223 de pagini include fotografii inedite din viața și cariera Irinei Petrescu. Este publicat de Editura Uniunii Cineaștilor din România, în condiții grafice excepționale, coperți cartonate, plastifiate, hârtie de album.
(24.01.2020)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: institutul cultural roman bucuresti, irina petrescu, magda mihailescu, sora mea din australia carte, ucin

Opinii: