Spuneam într-un număr trecut ca un semn de recunoaştere a genialităţii comice este anularea de către aceasta a legilor fizicii, a legilor materiei în genere, obiectele începând să se manifeste după tipicuri umane, simpatizând, urând, iubind, batjocorind. Reciproca este perfect valabilă: înzestrat cu o singură capacitate de mimetism, comicul poate oricând, la nevoie, să devină pentru câteva clipe obiect, împrumutând personalitatea acestuia, până trece pericolul. Evadatul Charlot era un minunat lampadar pe lângă care treceau urmăritorii... de aici şi sentimentul de libertate totală, de indicibilă voluptate, al trecerii dintr-o lume într-alta. Și tocmai aici, în negarea obişnuințelor vieții noastre cotidiene, stă atributul major al genialității comice: lirismul. Toți marii comici — un Chaplin, un Keaton, un Tati au fost mari poeţi. Scene, ca dansul pâinişoarelor din Luminile orașului, lupta cu catargul şi parâmele din Malec-marinar de apă dulce sau balul turiştilor din Vacanţa domnului Hulot sunt străbătute de fiorul unei autentice poezii. Un alt semn de recunoaştere a marelui comic este atributul vestimentar sau facial specific: jobenul lul Max, melonul lul Charlot, ochelarii lui Lloyd, pălăriuţa plată a lui Malec, trenciul lui Tati, şosetele albe ale lui Jerry Lewis ieşind din pantalonii invariabil prea.
Nu ne mai oprim şi asupra măştii și a atitudinii corporale predilecte pe care şi-a compus-o fiecare (aceste semne denotând o întreagă ideologie merită un studiu aparte), căci deocamdată pare mai interesant să privim îndărătul lor. Ce vor, în fond, aceşti comici?
Ei, de fapt, nu vor nimic altceva decât să fie lăsaţi în pace, doresc adică puţină linişte într-o lume neliniştită. Suflete curate, generoase, în care înfloreşte floarea rare a inocenţei, ei îşi apără dreptul la fericire — al lor şi al altora. Fraţii Marx îşi abandonează planurile când e vorba să ajute un cuplu de îndrăgostiti, Chaplin şi Lewis înghit orice, dacă la mijloc e soarta unui copil, Tati devine complicele puştilor din mahalaua pariziana. Pentru a-şi apăra propria inocenţă şi a altora, pentru a dejuca intenţiile rele ale impostorilor, profitoritor, uzurpatorilor aceşti oameni curaţi îşi imobilizează întreaga energie fizica şi, mai ales, întreaga lor fantezie. Ultrasensibili, marii comici au fost adevărate seismografe ale lumii de ieri și de azi. Ei au fost primii care au semnalizat marile primejdii pândeau omenirea: războaiele, maşinismul excesiv ce duce la robotizarea oamenilor, înăbuşirea valorilor spiritului într-o societate mecanizată, uniformizarea până la pierderea identității, regimurile dictatoriale. De la Generala şi până la Dictatorul, de la Timpuri noi şi pâna la Unchiul meu, intuiţia geniului comic a funcţionat ireproşabil. Dublată de o nemăsurată dragoste de semeni şi de natură, această formidabilă intuiţie i-a ajutat pe poeţii, pe visătorii co(s)mici să învingă întotdeauna în filmele lor, găsind cele mai potrivite soluţii pentru anihilarea răului sub toate formele sale, mecanizate sau nu. Cunoaşteţi vreun gest mai frumos, mai poetic şi mai practic totodată decât cel cu care unchiul Tati aruncă o rază de soare pe colivia bietului canar prizonier într-o curte întunecoasă? Cei 40 de ani de comedie cinematografica derulați la Cinematecă se opresc în 1960. Comedia de azi a devenit mai cerebrală şi întrucâtva mai rece, deşi publicul este tot atât de setos să râdă. Parodiile, mai numeroase ca altadată, au un haz nebun, cu condiţia să cunoști prototipul parodiat. Altădată nu se puneau condiţii. Era geniul comic în stare pură.
