Filmul nostru la ora antologiilor

     Într-un peisaj editorial nu prea darnic cu cartea de film, iată, în editura „Meridiane", un volum despre „Arta naraţiunii în filmul românesc”. Autorul, tânărul critic de film loan Lazăr, porneşte de la intenţia de a fixa câteva repere ale „conştiinţei de sine a cinematografului românesc, care prin unele realizări poate sta cu fruntea sus, faţă cu alte cinematografii, chiar dacă nu a fost răsfăţat cu marile premii ale festivalurilor internaţionale"... Argu­mentul acestei stenice ipoteze: 50 de sec­venţe antologice, aşa-numite „momente de artă”, descoperite de autor în tot atâtea filme, devenite titluri de referinţă ale cine­matografiei noastre, de la O noapte furtu­noasă şi Moara cu noroc, la Pădurea spânzuraţilor, sau la Nunta de piatră, în­cheind cu recentul Probă de microfon. Selecţia şi-a propus să fie, înainte de orice, reprezentativă; filmele alese confi­gurează, în ansamblu, traseul şi orientă­rile istoriei cinematografiei noastre. Din cele 50 de secvenţe 22 sunt ecranizări, proporţie apropiată de situaţia întregii producţii naţionate. Sunt reprezentate şi filmul de desen animat (Scurtă Istorie), şi comedia (Un surâs în plină vară, larna bo­bocilor), şi filmul politic (Puterea şi Ade­vărul) şi filmul de actualitate (Cursa, Mere roşii) şi filmul istoric (Mihai Viteazul), şi filmul pentru copii (Veronica). Aşadar, 50 de filme dispuse cronologic, aproximativ o optime din întreaga noastră producţie, care numără în jur de 400 de titluri.
     Armat în generozitate şi înarmat cu cheia analizei structurale, autorul le de­tectează celor 50 de secvenţe antologate virtuţi stilistice, tematice, plastice, sceno­grafice, de montaj, de interpretare. Ana­liza fiecărei secvenţe e precedată siste­matic de genericul filmului respectiv şi de rezumatul subiectului.
     Pe copertă o vezi pe Draga Olteanu, cartea „are poze”, dar lectura nu e deloc uşoara. De pildă: „acumularea în seria conotatorilor se face de la categorematic (sens de sine stătător, metonimizat), la „sincategorematic” sau „relaţia hiponimică ce corespunde de fapt liniei paradigma­tice a oricărei sinecdoci”... E vorba deci de o carte de specialitate, destinată înde­osebi cineaştilor, criticilor şi cititorilor avizaţi. Analiza operând cu termeni cu semă, semem, semn iconic, actanţi, die­geză ecranică, relaţii hipotaxice şi hiponi­mice, etc., cititorul obişnuit care ar dori să guste din plin cartea ar trebui să-şi însuşească în prealabil câteva lecţii de poe­tică structurală. Autorul descifrează atent „etajele stilistice diferenţiate şi gradualizate” ale diferitelor secvenţe, analiza extinzându-se, în subteran, asupra întregului film şi uneori asupra unei întregi filmografii. lată, spre exemplu, finalul analizei unei secvenţe din Filip cel Bun de Dan Piţa: „Predilecţia regizorului pentru story-ul ciclic, analizat în filmul de debut. La o nuntă (din Nunta de piatră), dar şi în Lada (din Duhul aurului), se recondiţio­nează aici pe o spirală a devenirii generaţiilor.” Criticul îşi argumentează opiniile printr-o migăloasă documentare de labo­rator (ex. „în cele 33 de cadre (...) exista doar şase ralenti-uri”), prezintă ca probe fragmente din scenarii, decupaje, foi de montaj — probe confruntate cu exigen­ţele teoriei filmului, de la Delluc şi Ca­nudo până la Truffaut şi Godard.
     Impregnat vizibil şi explicit de o bogată informaţie, volumul abundă în trimiteri, citate, asociaţii (regretabilă e absenţa unui index de autori şi materii). De re­marcat ilustraţia bogată — zeci de cadre din filme, însoţite de explicaţii inspirate şi aplicate.
     Cartea atrage atenţia asupra maturizării şi maturităţii filmului nostru şi, prin lu­mina inedită pe care o proiectează asu­pra celor 50 de secvenţe, invită în sala de cinema — îţi trezeşte curiozitatea pentru revederea filmelor selectate. Pentru că „selecţia înseamnă şi renunţare” e firesc, mărturiseşte autorul, „să avem o listă de secvenţe ce ar putea alcătui un al doilea volum”. Îl aşteptăm cu interes.