O noapte furtunoasă (1942)

Jean Georgescu despre distribuție:
”Cea mai dificilă probă pentru mine a fost Ziţa şi Veta. Eu am vrut să semene. Era uşor, nu? Mai întâi am vrut să le iau pe Lulu Nicolau şi Gica Zaharia. Semănau. Sau pe Florica Demion, care pe atunci era o mare vedetă de teatru şi pe Elvira Godeanu. Şi ele semănau. Dar Godeanca, cum îi spuneam eu, n-a mai putut să turneze. Mă hotărâsem la Florica Demion, dar trebuia s-o caut pe Veta. Am tot căutat până am ajuns la cinematograful, pe atunci «Marna», unde juca trupa lui Titi Mihăilescu. Şi unde juca o actriţă pe nume Maria Maximilian, pe care o ştiam de tânăr când juca la «Franklin». Lumea era înnebunită după ea. Era drăguţă, blondă, avea o voce puţin nazală. Începe revista. La un moment dat o văd intrând în scenă pe Maria Maximilian îmbrăcată în negru de sus până jos cu mâna în şold. Sala izbucneşte în aplauze. Vine în faţa rampei, se uită la lume lung şi zice: «Mucles!». Vă închipuiţi cum a mers «muclesul» acesta acolo în Matache Măcelaru. Asta e, zic. Are nerv. Pe da altă parte era şi cristalină. Veta mea ştii cum e, ruşinoasă. Am chemat-o la probe. Avea o figură candidă, o voce care era şi nu era de mitocancă. Trebuia să interpreteze o scenă în care Chiriac o săruta. Vedeam că era pe acolo şi un medic ofiţer care se tot uita când făceam probe. După ce i-am spus că a reuşit la probe, Mariusica Maximilian îmi spune că nu poate să joace în film că nu o lasă logodnicul: «A văzut că mă sărut cu Demetru şi nu mă lasă, e gelos…». Eram nenorocit. Abia o găsisem, acum ce mă fac. Insist. Nimic. O caut pe sora ei, actriţă şi ea, o rog să intervină. Nu ştiu ce s-a întâmplat că peste câteva zile vine sora ei şi-mi spune: «Gata. I-am dezlogodit». Asta s-a întâmplat cu Mariusica Maximilian. Pentru Rică Venturiano, după toate consiliile, l-am chemat mai întâi pe Birlic. Era un actor cunoscut. Mă gândeam că o să vină toată lumea să-l vadă. Dar pe urmă mi-am dat seama: cum o să-l iubească Ziţa pe el. Nu se poate. Trebuie să găsesc un băiat mai rafinat, mai...M-am dus atunci să văd un spectacol la Teatrul de pe Sărindar, Teatrul lui Iancovescu. Se juca o piesă cu Radu Beligan şi Marcel Anghelescu. Mi-a plăcut Beligan. Ăsta-i «maţe fripte, coate goale» zic, acesta-i ce-mi trebuie. Nu-i prea frumuşel, dar drăguţ şi tinerel era. L-am chemat. Perfect, nici o greşeală“ (Magazin Estival Cinema, 1983)