REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Aprilie la HBO: „2+2”, premieră naţională


Filmul lui Thomas Ciulei are premiera pe 10 aprilie, orele 20,15 la HBO.

2+2 este o comedie cu Cornel Scripcaru, Marius Manole, Mihai Calotă, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu, Corneliu Ulici. Filmul explorează aventurile ghinioniste a doi prieteni foarte buni, Oscar (Marius Manole) şi Tony (Mihai Calotă), care trăiesc în Miranda, o ţară comunistă fictivă. Unul dintre ei este un actor faimos, iar celălalt e regizor de film şi amândoi s-au săturat de problemele pe care le au din cauza dictaturii comuniste. În timp ce încercau să fugă în străinătate, sunt prinşi şi obligaţi să facă o înţelegere, ca să scape de pedeapsa cu moartea: trebuie să facă un film promoţional despre Mirandaworld, un parc tematic în care străinii, plictisiţi de societatea democratică şi consumeristă, pot experimenta modul de viaţă 'mirandian'. 2+2 are reluări în 19 şi 29 aprilie. 
Rămâne în programul lunii aprilie omnibusul Scurt/4: Istorii de inimă neagră, compus din patru scurtmetraje legate de temă - toate vorbesc despre viaţă şi moarte, pe diferite tonuri: O lume nouă (regia: Luiza Pârvu, scenariul: Toma Peiu), Trece şi prin perete (regia şi scenariul: Radu Jude), Kowalski (regia şi scenariul: Andrei Creţulescu) şi Să mori de dragoste rănită (regia: Iulia Rugină, scenariul: Iulia Rugină, Ana Agopian, Oana Răsuceanu). 
După cum ne-a obişnuit, HBO difuzează documentare româneşti, aşa că avem în aprilie Paşaport de Germania, regizat de Răzvan Georgescu şi filmat de Alexandru Solomon, povestea celui mai amplu negoţ de oameni din Europa secolului XX: vânzarea organizată, sistematică a întregii populaţii germane din România comunistă către statul Republica Federală Germania. 
Un alt documentar care rămâne în programul HBO este Bucureşti, unde eşti?, realizat de Vlad Petri, care a luat de curând Premiul Gopo pentru debut.
Detalii: hbo.ro


Galerie Foto

Cuvinte cheie: 2+2 film, bucuresti, unde esti, filme romanesti la hbo, pasaport de germania film, program hbo aprilie 2015, scurt pe 4 istorii de inima neagra, thomas ciulei

Opinii: