“We bring New Romanian Cinema to your old sofa!” Sub acest slogan, Making Waves: New Romanian Cinema propune, între 18 și 24 februarie, un eveniment de top cu o selecție de noi filme

românești, pe care publicul american le poate vedea de-acasă, de pe propria canapea. Festivalul care a făcut și continuă să facă valuri în SUA are toate șansele să provoace un tsunami în acest an, când România se află la un pas de prima nominalizare la un Premiu Oscar. Ales să inaugureze cea de-a 15-a ediție de Making Waves, documentarul
Colectiv al lui Alexander Nanau a fost recent inclus pe lista scurtă a Premiilor Academiei, la categoriile Documentar și Film Străin.

”A fost un an grozav pentru documentarul românesc, în special cel cu tentă socială, atât
Colectiv cât și
Acasă (r. Radu Ciorniciuc) dobândind o impresionantă recunoaștere internațională – de unde și plasarea lor binemeritată în deschiderea, respectiv închiderea ediției actuale a Making Waves. Între aceste coperți, noul opus al lui Cristi Puiu,
Malmkrog, revine pe teritoriul virtual american, după premiera online de la New York Film Festival de anul trecut, pentru a agita și mai mult spiritele, în vreme ce alte patru titluri proaspete vor întâlni publicul din SUA pentru prima dată:
Campania (r. Marian Crișan),
Ivana cea Groaznică (r. Ivana

Mladenović),
Urma (r. Dorian Boguță) și
Casa cu păpuși (r. Tudor Platon). Lor li se adaugă
șase scurtmetraje recente, prezentate sau premiate în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).” (
Mihai Chirilov)
Realizat împreună cu Jacob Burns Film Center, partener tradițional al Making Waves, cel mai longeviv eveniment dedicat filmului românesc în America are loc în 2021 exclusiv online, așa cum ne-am obișnuit cu toții să vedem filme în ultimul an, fâcând astfel disponibile filmele selectate pe întregul teritoriu american. Pentru a păstra viu spiritul de festival am pregătit pentru publicul abonat la festival o serie de interviuri inedite cu actrița
Irina Rădulescu și regizorii
Marian Crișan,
Tudor Platon și
Ivana Mladenović. În plus, toate filmele din program beneficiază de introduceri și recomandări speciale înregistrate de personalități precum Andrei Șerban, Andrei Codrescu sau Richard Peña. Vă puteți anunța așadar rudele de peste Ocean că unele dintre cele mai bune filme românești ale momentului se pregătesc de îmbarcare. Programul complet, precum și bonusurile aferente sunt de găsit pe site-ul oficial al festivalului:
makingwaves.filmetc.org și la
burnsfilmcenter.org.
Produs de
Corina Șuteu (președinte festival), Mihai Chirilov (director artistic) și Oana Radu (manager),
Making Waves este inițiat și organizat de Asociația Film ETC. în parteneriat cu Jacob Burns Film Center și cu sprijinul Trust for Mutual Understanding. Festivalul se bucură, de asemenea, de susținerea Centrului Național al Cinematografiei, precum și a numeroși donatori privați.