N-am sentimentul că de-abia așteptați un discurs, — așa și-a început cuvântul de prezentare a filmului lui Lucian Pintilie pe ecranul Festivalului de la Costinești, Andrei Pleșu, ministrul culturii. (râsetele relaxate ale tinerilor spectatori au răspuns prompt acestei introduceri câtuși de puțin ministeriale, n.n.)
Acum câteva luni, la o conferință de Ia Viena, mi s-a cerut să fac o listă cu filme și cărți care au fost interzise sub Ceaușescu și care ar putea fi difuzate acum, în mod liber. A trebuit să recunosc că sunt foarte puține asemenea filme. (...)
Nu fac deloc o vină pentru asta creatorului român, dimpotrivă, el a înțeles să se lupte luni, ani, pentru a face să treacă o producție în care și-a investit întregul talent și a reușit să facă să treacă filme extraordinare de bariera teribilă pe care o impunea cenzura. (...) În Caragiale există o temă care încă n-a fost observată și care apare în filmele domnului Pintilie. Aș numi această temă euforia dezastrului. Dacă vă aduceți bine aminte, în textul lui Caragiale, apare frecvent propoziția „Stăm prost, monșer!”. „— De unde vii?/ — De la o berărie./ — Cu cine te-ai văzut?/ — Cu niște prieteni./ — Ce mai ziceau?/ — Prost, monșer!”. Această simultaneitate a dramei și a chefului, a plezirismului și a simțului apocaliptic este o caracteristică a lumii lui Caragiale, care continuă să fie lumea noastră. Avem o voluptate a naufragiului: „E prost, e și mai prost, e tot mai prost!”. Dar noi spunem asta la berărie. Ne simțim foarte bine și spunem că e foarte prost. (...) Nu ne putem bucura de o gustare, dacă nu o cuplăm cu un sentiment al sfârșitului lumii. Face parte din voluptatea gustării însăși. Ei bine, această simultaneitate între catastrofă și bucurie, care este greu de obținut de un popor oarecare, ne caracterizează și veți vedea ce efect extraordinar dă în filmul pe care o să-l întâlniți. (fragment din cuvântul de prezentare a filmului la Costinești)
