
Tema din acest an a fost
„Drumuri și răspântii”, programul a cuprins 52 de filme balcanice, o piesă de teatru,
5 concerte și 2 spectacole culinare.
Printre invitații acestei ediții au fost actorii
Dan Nuțu și
George Mihăiță, prezenți la proiecția aniversară a filmului
Ilustrate cu flori de câmp, regizorii
Oana
Giurgiu (
Aliyah DaDa),
Andreea Vălean (
Nu există-n lumea asta), Andrei Răuțu (
Ela, panda și madam), Antonia Milcheva (
Linda și Ginka), Athanasios Bourliaskos (
Revelația bestiei) și
Sinișa Dragin (
Pădurea), precum și actorul grec Andreas Konstantinou (
Mica Anglie).
În cadrul simpozionului anual, moderat de Lydia Papadimitrou, profesor universitar la Universitatea John Moores din Liverpool, și de selecționerul festivalului,
Marian Țuțui, a fost lansat volumul
„Eroi și antieroi din Balcani”, care cuprinde concluziile conferinței de anul trecut.
Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară
este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, CNC şi ICR și UCIN.
Detalii:
Divan Film Festival