Gata. S-a terminat cu emoțiile legate de filmele noastre. Ieri seară, în sala consacrată, Debussy (și nu Lumière, cum s-a anunțat pe la noi) secțiunea
Un certain regard din cadrul selecției oficiale a Festivalului de la Cannes și-a răsplătit favoriții. Am insistat scriind
selecția oficială pentru că, observ cu tristețe, să zicem profesională, că după atâția ani în care tot luăm diferite
premii pe Croazetă, tot nu se știe, întotdeauna, ce hram poartă fiecare distincție, toate
sunt la Cannes, ca și cum aici totul este o apă și un pământ. L-am văzut pe Thierry Frémaux, selecționerul, chiar puțin enervat de confuziile iscate, spunea el, « sub umbrela Cannes-ului ». Dar să ne întoarcem la…
Berbecii noștri. De ce
Berbecii ? Pentru că acesta este titlul filmului (Hrutar) care a câștigat
Premiul Un certain regard, al regizorului islandez Grimur Hakonarson. A fost urmat, în ierarahie, de Dalibor Matanic din Croația cu
Soarele de plumb (Zvizdan) și de mult mai cunoscutul Kiyoshi Kurosawa cu
Premiul său pentru regie, adus de filmul
Spre celălalt mal. Juriul, (anul acesta condus de Isabelle Rossellini) are libertatea de a jongla cu diferite alte premii, în funcție de inspirație, de necesitatea de a nu lăsa pe dinafară filme sau creații actoricești remarcabile.
În 2006,
Dorotheea Petre, în filmul lui
Cătălin Mitulescu Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii a fost atât de admirată de președintele Monte Hellman ("un amazing actress"), încât acesta a inițiat seria distincțiilor pentru interpreți, întreruptă în acest an. Juriul are la dispoziție aceste premii, să le spunem itinerante, cum ar fi
Un certain talent sau unul al viitorului (
Prix de l’ avenir), inexistente, bunăoară, anul trecut când a apărut
Prix de l’ ensemble (Party Girl). Acestea fiind zise, întrucât știu că, oricum, în cazul de față nemulțumitului nu i se ia darul, nu mă sfiesc să afirm că ne-am așteptat la o apreciere a juriului situată ceva mai sus în clasamentul acestui an. Un val de cronici favorabile în revistele americane, în ziarele franceze care chiar contează, "Libération", "Le Monde", "Le Figaro", ne-au stimulat să privim mai către înălțimi. Nu vreau să minimalizez premiul lui
Porumboiu, dar să-l socotești pe autor
Un anumit talent după ce a luat Premiul juriului chiar aici, la
Un certain regard, în 2009, cu
Polițist adjectiv, (distins și de critica internațională cu premiul Fipresci), după ce deține
Camera d’or pentru
A fost sau n-a fost ? (2006), după atâtea confirmări, mi se pare un fel de contradicție în termeni. Dar nu ar fi singura dintre ciudățeniile unui mare festival. Vom vedea, în această seară, ce ne mai rezervă juriul marii competiții, cu frații Coen în frunte. Mai mult ca sigur, dacă avem în vedere opțiunile presei, jocurile vor avea în vedere filmele
Fiul lui Saul, șocantul debut al lui Laszlo Nemeș care a luat, deja premiul Fipresci, emoționantul
Mia madre al lui Moretti (premiul Juriului ecumenic), excentricul
Lobster al lui Yorgos Lanthimos, mai noul răsfățat al unor critici,
Carol de Todd Haynes cu Cate Blanchett, una dintre favoritele premiului de intepretare alături de Margherita Buy (
Mia madre).Greu de spus cu ce se va alege țara gazdă. Mai mult de un premiu de interpretare masculină, pentru Vincent Lindon (
La loi du marché), poate ceva pentru Audiard (
Dheepan) nu văd. Juriul, închis, la ora la care scriu într-o vilă secretă, conform obiceiului, deposedat de telefoane, dezbate. Privirile lor sunt, uneori, atât de deosebite de ale noastre. Mai ales acum, când președinția are patru ochi. Sau două capete, cum vreți.
