În cadrul celei de-a zecea ediții a Galei Premiilor Gopo, actorul
Constantin Drăgănescu va fi omagiat cu Premiul pentru întreaga activitate, iar actorul și cascadorul
Paul Fister cu Premiul Special.

Constantin Drăgănescu și-a început cariera artistică pe scenele teatrelor din Constanța și Piatra Neamț pentru ca mai târziu să se angajeze la Teatrul Bulandra din București. În total, zece ani de teatru după care, în 1971, a venit și prima prezență pe marele ecran grație unui rol în filmul lui
Manole Marcus,
Puterea și adevărul. Anii '80 – '90 au adus o diversificare vizibilă în ceea ce privește regizorii cu care a colaborat:
Lucian Bratu (
Angela merge mai departe) și
Alexandru Tatos (
Secvențe,
Secretul armei secrete),
Mircea Daneliuc (
Glissando,
A unsprezecea poruncă),
Lucian Pintilie (
Balanța,
Niki Ardelean, colonel în rezervă ),
Nae Caranfil (
È pericoloso sporgersi,
Asfalt tango,
Filantropica),
Dan Pița (
Omul zilei ) și
Radu Mihăileanu (
Trenul vieții,
Concertul).
Constantin Drăgănescu poate fi văzut în două dintre filmele nominalizate la Premiile Gopo 2016:
Carmen și
Un etaj mai jos.
Premiul pentru întreaga activitate este oferit de Apa Nova București.
Paul Fister a fost o prezență permanentă în filmele lui
Sergiu Nicolaescu, dar în paralel cu această colaborare a avut apariții ca actor și cascador în producțiile lui
Gheorghe Vitanidis (
Mușchetarul român,
Colierul de turcoaze) și ale lui
Mircea Moldovan (
Pintea,
Munții în flăcări), precum și în două dintre cele trei filme din trilogia „ardelenilor” (
Profetul, aurul și ardelenii și
Pruncul, petrolul și ardelenii). Ultimul deceniu i-a adus roluri și cascadorii în producții internaționale (
Epicenter,
BloodRayne,
7 secunde sau
Dead in Tombstone), dar și în două filme românești:
Domnișoara Christina, în regia lui
Alexandru Maftei, și
Aferim!, în regia lui
Radu Jude.
Gala de decernare a Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2016, la Teatrul Național I.L. Caragiale București.
Detalii:
Premiilegopo.ro