Jurnalul de bord al unui spectator de cursă lungă

    Intitulată simplu, dar nu fără o urmă de coche­tărie auctorială, „Cronici” (Ed. Rawex Coms, București, 2020), cea de a patra carte a lui Călin Stănculescu, reunește, într-o primă parte, texte publicate în „Viața Românească” între anii 2008-2019: cronici, retrospective, portrete ale unor cineaști, evocări. În cea de a doua parte sunt grupate articole, interviuri și cronici publicate între 1991 și 2013 în „Luceafărul” și „România liberă”2 – selectate de către Cristina Corciovescu pentru revista online AaRC („All about Romania Cinema”). Scrise fluent, într-un stil „prietenos”, care vine în întâmpinarea cititorului, textele cinematografice ale lui Călin Stănculescu te introduc în atmosfera filmului, reușind să facă acea atât de necesară legătură intermediată între autorul filmului și cititorul-spectator sau potențial spectator de film.
     Pe lângă „descriptivismul” inerent, mai ales în cazul retrospectivelor sau al evocării unor cineaști, nu lipsesc formulările sintetice, care surprind esența unui film sau trăsăturile definitorii ale unui autor. Un etaj mai jos, filmul lui Radu Muntean, este „un fals thriller, unde în subtext este abordată explicit tema compli­cității cu propriul confort moral, evident cu costurile aferente pe plan social și moral” (p. 139); în Aferim! (Radu Jude), „[f]resca dedicată epocii sugerează însă și rădăcinile intoleranței contemporane, după cum elemente de satiră socială preconizează, peste timp, relații și prejudecăți ale timpurilor moderne” (p. 143); „Cristi Puiu (în Sieranevada, dar este valabil și celorlalte filme ale sale – n.m., I.-P.A.) are darul și harul de a face să joace lucrurile, ce devin adjective și atribute în gramatica relațiilor dintre personaje, unde chiar și o banală mașină devine prilej de conflict acut” (p. 172); „Afacerea Est îl propulsează pe Igor Cobileanski printre cei mai dăruiți autori de film căruia coabitarea cu tra­gicul într-o schemă comică nu-i este deloc străină, iar cusăturile se topesc perfect peste racordurile necesare în evoluția personajelor, în afirmarea caracterelor, în stupizenia deznodământului sau în absurditatea constituirii de noi întâmplări ce vor naște microbii viitorului” (p. 184) ș.a.m.d.
     Criticului nu-i este străină nici amendarea discur­sului filmic, la fel de succint, atunci când consideră că este cazul: „O remarcabilă echipă de actrițe și actori d au viață poveștii, după părerea mea, nu prea originală, din Sieranevada, titlu provocator și fițos, sugerând emblema iconoclastă a autorului” (p. 173) sau „Fără prea mari pretenții la capitolul dramaturgie, filmul lui Andrei Crețulescu [Charleston – n.m., I.-P.A.] este deficitar și la capitolul epic unde secvențe de umplutură [...] acoperă metrajul planificat, fără mari satisfacții pentru spectatori” (p. 238), fără însă a fi dihotomic: „Cu toate minusurile sale, filmul lui Andrei Crețulescu se constituie într-o bună operă de debut în lungmetrajul de ficțiune” (idem).
     De reținut portretele unor cineaști, scrise cu ocazia aniversării sau comemorării, care conțin date bio­grafice, dar și schițe de prezentare definitorii pentru cei evocați: Ioan I. Cantacuzino („[...] l-am revăzut, nu cu mult timp înainte de nedreptul său sfârșit, ca un școlar, în băncile amfiteatrului «Odobescu» de la Facultatea de Litere, dând examenul de admitere la un doctorat în istoria cinematografului, sub conducerea academicianului Alexandru Philippide” – p. 37), Ion Popescu Gopo („unul dintre puținii mari cineaști ai lumii” – p. 52), Alexandru Tatos („nu a propus în niciun film al său o realitate festivistă, edulcorată după normele neorealismului socialist” – p. 56), Radu Gabrea (referindu-se la Cocoșul decapitat, primul film a trilogiei, neterminate, realizate după romanele lui Eginald Schlattner, dar valabil pentru o mare parte a operei regizorului: „[Radu Gabrea] nu intenționează deloc să ofere spectatorului o imagine idilică a socie­tății, dimpotrivă, el sugerează conflictele mascate, geloziile ascunse, competițiile sociale sau amorurile malefice, fără a deveni didactic, fără a impune norme, fără a arăta cu degetul vinovații” – p. 224) sau Lucian Pintilie („Artistul a câștigat lupta cu regimul comu­nist. Cenzura comunistă nu a reușit să distrugă opera Maestrului. Fără a ne teme de cuvinte mari, geniul lui Pintilie va continua să lumineze destinele multor artiști contemporani” – p. 235).
     Reunind cronici și analize ample, interviuri, comen­tarii despre festivaluri de profil, clasamente adnotate și (false) propuneri de clasamente, portrete regizorale, evocări ale unor personalități ale istoriografiei de film românești, analiza relației scriitorului român cu filmul, volumul de față ne oferă imaginea, fatalmente incom­pletă, a vieții cinematografice românești, dar și a celei europene, în primul rând, așa cum s-a reflectat ea în România pe durata ultimelor (aproape) trei decenii.

1. Volumele anterioare sunt „Cartea și filmul” (2011), „Radu Gabrea. Biografia unei opere” (2012, pre­miul UCIN) și „Scriitorii și filmul” (2015).
2. Cu trei excepții: cronicile la filmele lui Alexandru Tatos Mere roșii, Duios Anastasia trecea și Secretul... armei secrete!, apărute în 1976, 1980 și, respectiv, 1989.

(Film nr. 2/2020)