Atenţie, se filmează Electro

     Bucureştiul nu e Londra. Şi nu cred să apuc ziua în care statisticile se vor strădui să îmi demonstreze că, şi la noi, vânzările de platane le-au subclasat pe cele de chitare. Cu toa­te astea putem vorbi, şi la noi, ca şi la Londra, de o mişcare electro sau, dacă vreţi neapărat, de o comunita­te imaginată (în sensul pe care îl o­feră sociologul Benedict Ander­son) în care mullet heads pasionaţi trăiesc electro. Azi, mai mult decât oricând, electro transgresează mu­zica, devenind un mod de viaţă. Despre viaţa (sau lipsa ei) din spatele acestei noţiuni şi-a propus să ne vorbescă Matei Alexandru Mocanu prin documentarul căruia în curând va pune punct.
     Ideea acestui film, intitulat (poate puţin preageneric pentru ceea ce îşi propune) Electro, s-a concre­tizat pe 12 mai, când s-a tras prima dublă. Două luni mai târziu, filmări­le au fost gata, iar odată cu finaliza­rea postproducţiei, vom putea, în octombrie, lua parte la o primă vi­zionare în Embryo. "M-a interesat o privire cât mai obiectivă asupra fe­nomenului electro, cu focus pe sce­na bucureşteană, pentru că aici, cu excepţia Timişoarei, se întâmplă ce­le mai multe manifestări de gen, a­ici, unde fenomenul e cel mai bine dezvoltat, electro e deja life style. Cu toate astea, nu mă concentrez numai asupra Bucureştiului (există şi imagini de la Summer Breaks din Deva) întrucât temele, gusturile co­respund cu cele din alte oraşe im­portante; subculturile din marile o­raşe nu sunt atât de diferite cum se crede în general, spune Matei, ca­re nu este doar regizorul acestui documentar, ci şi scenaristul şi pro­ducătorul.
     Ca structură, filmul va fi împărţit în capitole, iar partea grafică, com­binaţie neobişnuită până acum în documentarele de la noi de necon­venţional & experimental, pare a fi unul dintre punctele G ale proiectu­lui. Dincolo de carcasa estetică Electro are şi argumente în încer­carea sa de a surprinde, într-o apro­piere sociologică, realitatea prezentă, nu cea trecută, a comunitaţii electro. Interviurile cu muzicieni (dintre care Gojira, Haute Culture, Brazda lui Novac), promotori (Cos­minTapu, Miki de laTralala, AVmotional) şi fani vor scoate la iveală şi vor analiza părţile glam ale mişcării, dar şi pe cele neplăcute, legate de neconcordanţa între statutul de star şi realitate, lipsa labelurilor, snobismul extrem afe­rent curentului sau calitatea unor artişti. „E un film sociologic” - spune Matei care încearcă să identifice, să decorticheze, să decodeze, să sistematizeze noţiunea de comuni­tate electro, felul ei de subzistenţă şi, de ce nu, sa înscrie pe o hartă socio-culturală subcultura electro. „E clar că nu-i voi putea satisface pe toţi, dar nici nu mi-am propus asta.”
     Soundtrackul este semnat ex­clusiv de artişti români: Gojira, Va­nia, Silent Strike, Aria Urbana etc., fie cu piese mai vechi de-ale lor, fie cu bucăţi compuse special pentru film, iar locaţille în care s-a filmat, MNAC, Embryo, Web, Tralala, Testpoint, Underworld sunt desti­naţii care au fost martore la evoluţia fenomenului. Şi acum, pe genericul final, restul de contributori: The Model, Tom Wilson, Mircea "Ka­te_Rinca" Mocanu, Mihai "Psalm­plasma" Popa, Dana Anghel, Raluca Neagu, Bogdan Ciupercă, Ionaş şi editorul Filip Mureşan. Unii dintre ei şi mulţi alţii reuşesc constant, dar din păcate destul de rar, să facă Bucureştiul să vibreze.