”Arest”, de Andrei Cohn: Complicitatea prin tăcere

     După debutul în lungmetraj cu o poveste despre maturizare și reîntoarcerea acasă a fiului poet, Acasă la tata, Andrei Cohn a revenit cu un film fără compromisuri despre vinovăție și recunoaștere. Arest, cu Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu în rolurile principale, este ca o mărturisire publică a păcatelor mulțimii tăcute, care a știut, dar s-a făcut că nu știe, ca un canon pe care ți-l dă preotul după spovedanie: recunoaște-ți greșelile. Despre motivația realizării acestui film, regizorul ne-a vorbit în interviul acordat în exclusivitate.
     Mai mult decât atât, scenaristul și regizorul Andrei Cohn și-a adăugat o dificultate, aceea a tensiunii dramatice bazate pe două personaje. Un arhitect (Alexandru Papadopol) dintr-o veche familie de intelectuali bucureșteni, care trăiește în zona de confort  a casei moștenite și a prieteniilor din copilărie, este luat de pe plaja de nudiști și adus, fără explicații, în beciul Securității. În aceeași cameră este închis un infractor de drept comun (Iulian Postelnicu), care este ”prelucrat” să obțină informații de la architect, cu orice preț, în schimbul reducerii pedepsei. Urmează un tratament ”ca la carte”, alternarea unei atitudini prietenoase cu pedepse fizice dure. Intelectualul, șocat de ce i se întâmplă și de lipsa de speranță în ajutorul din afară, trece de la nedumerire la frică, abandon și spaimă. Torționarul său, care trebuia să aplice regulile ”reeducării”, este când simpatic, vorbăreț și glumeț, când agresiv și dezlănțuit, ca și când intelectualul din fața lui simboliza tot ceea ce ar fi vrut și el să fie, dar nu a avut condițiile necesare. Cedarea psihică treptată a arhitectului îi stimulează comportamentul din ce în ce mai dur, o bestialitate internă.
     Ca spectator, ești martor și părtaș la ceea ce vezi. Andrei Butică, directorul de fotografie, găsește unghiuri de filmare care îți induc starea de teroare. Secvența bătăii de la duș, în care vezi o victimă în pielea goală, plină de sânge și distrusă psihic, iar la prim plan ai picioarele care lovesc fără pauză, este șocantă.
     Alexandru Papadopol trece de la starea de om nedumerit, cu reacții politicoase, la starea de victimă fără speranță, gata să mărturisească orice despre oricine.
     Iulian Postelnicu, pe care Andrei Cohn l-a ales după ce a văzut Un etaj mai jos al lui Radu Muntean, în care actorul este un criminal care joacă partida nevinovăției, este foarte bun în rolul torționarului. Alternările credibile de stare, trecerile subtile de la băiat simpatic la agresor mențin tensiunea filmului.
     Relația de victimă-călău pe care cei doi actori o construiesc este impresionantă și nu bănuiești că Papadopol și Postelnicu sunt, de fapt, prieteni și scriu scenarii de comedie împreună. Echipa noastră a fost pe platoul de filmare.
     La conferința de presă de dinaintea premierei, Andrei Cohn a fost întrebat dacă s-a inspirat din cazul Gheorghe Ursu, la care regizorul a răspuns că nimic din povestea lui nu seamănă cu realitatea acelui moment, că Ursu a fost un dizident, care s-a opus regimului comunist, nu a colaborat cu organele de anchetă și a murit în condiții complet diferite.
     Arest, produs de Anca Puiu pentru Mandragora, a avut premiera la TIFF și a intrat în cinematografe.       Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu