REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„1983”, regizat de Andrei Cohn


     Într-o duminică dimineață, pe 19 august 2018, am fost pe platoul lungmetrajului 1983, regizat și scris de Andrei Cohn, despre un arhitect (interpretat de Alexandru Papadopol) care este arestat la începutul anilor 1983. Echipa filmase deja mare parte în toamna anului trecut (octombrie-noiembrie 2017), iar în weekendul acesta se lucra într-un ritm accelerat la o ultimă secvență, care explică transformarea personajului interpretat de Iulian Postelnicu într-un colaborator al Securității.
     Dacă filmarea din toamnă a avut loc într-un platou special – o reconstituire a unei celule, dar cu pereți mobili care să-i permită filmarea din orice unghi, după cum ne-a povestit Șerban Rogoveanu, producător executiv, în august echipa a lucrat într-o clădire dezafectată a IPROCHIM de pe Calea Plevenei din București, care împarte curtea cu un nou spital privat. O cameră mică în care aveau loc doar actorii și directorul de imagine Andrei Butică, în timp ce regizorul și restul echipei urmărea scena pe video-assist.
     1983 este cel de-al doilea lungmetraj regizat de Andrei Cohn și este produs de Mandragora. În rolurile principale sunt Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu, Andras Hathazi, iar producător este Anca Puiu. Acum filmul este în postproducție, premiera fiind programată pentru 2019.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu
(09.10.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: 1983 film, alexandru papadopol, anca puiu, andrei butica, andrei cohn, iulian postelnicu, mandragora

Opinii: