Arest, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Andrei Cohn, a avut premiera națională la Zilele Filmului Românesc din cadrul celei de-a 18-a ediții a TIFF (29 mai – 9 iunie 2019, Cluj-Napoca) și premiera internațională la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary – East of the West Competition (28 iunie- 6 iulie). Andrei Cohn este cunoscut pentru scurtmetrajele Înainte și După 22/12/1989, Maica Domnului de la parter, Fotografii de familie, precum și pentru lungmetrajul său de debut Acasă la tata.
Filmările pentru Arest au început în toamna anului 2017 (octombrie-noiembrie), dar s-au finalizat abia în august 2018, cu o ultimă secvență care venea să clarifice motivația personajului interpretat de Iulian Postelnicu (Vali). Aproape întreaga acțiune a filmului se petrece într-o celulă a miliției, în anul 1983, și urmărește dinamica relației de agresivitate și colaborare dintre Dinu Neagu (interpretat de Alexandru Papadopol), un arhitect arestat pentru suspiciunea de activități subversive față de regimul comunist, și Vali, deținutul-torționar care trebuie să scoată, prin orice mijloace, o mărturisire de la Dinu.
„Cred că e un subiect interesant pentru cei care au prins niște ani de viață în perioada aia. Aveam 17 ani atunci când s-a terminat, [eram] un adolescent e rebel și, în contradicție cu asta, mă subordonam ca toată lumea oricărui vânzător într-o alimentară. Mă subordonam oricărui abuz. Asta m-a făcut să trăiesc o oarecare formă de vinovăție, ca seara aia în care o să îți dorești toată viața să fi reacționat, să fi spus ceea ce crezi, și n-ai făcut-o. Lucrul ăsta s-a întâmplat cu mulți dintre noi o perioadă lungă de timp și cred că asta lasă niște urme. Filmul de aici vine, dintr-un sentiment de vinovăție față de faptul că n-am făcut nimic”, a spus Andrei Cohn în interviul pe care ni l-a acordat cu ocaziei premierei la TIFF.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu