Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Anca Damian, Tudor Giurgiu și Radu Muntean invitați la „Revoluție în realism”


     După o lună de proiecții și evenimente speciale, cel mai mare program de film românesc desfășurat vreodată în Marea Britanie, rezultat al parteneriatului dintre Institutul Cultural Român din Londra și British Film Institute, se apropie de sfârșit.
     În zilele următoare, vor avea loc, în secțiunea centrală a programului, intitulată „Revoluție în realism. Noul cinema românesc”, mai multe întâlniri cu importanți cineaști români. 
     Dacă vocile criticilor s-au făcut auzite la începutul programului, în cadrul mesei rotunde la care au luat parte Dominique Nasta, Andrei Gorzo și Nick Roddick, respectiv al conferinței susținute de Geoff Andrew, curatorul britanic al sezonului „Revoluție în realism”, acum a venit rândul regizorilor să-și spună cuvântul în dezbaterea despre destinul Noului Val românesc. Discuția cu tema „Noul cinema românesc din perspectiva cineaștilor” va avea loc în 28 iunie la British Film Institute, va fi moderată de Geoff Andrew și va aduce împreună trei nume marcante ale cinematografiei noastre recente: Anca Damian, Tudor Giurgiu și Radu Muntean.
     În data de 27 iunie, regizorul Tudor Giurgiu va avea ocazia să participe și la proiecția specială a thriller-ului său politic De ce eu?, lansat în 2015, după care va intra în dialog cu cinefilii londonezi. În 30 iunie, e rândul compozitorului Cristian Lolea, autorul muzicii celui mai recent film al lui Marian Crișan, Orizont, prezentat în premieră în Marea Britanie.
     După încheierea sezonului de la British Film Institute, programul continuă, în perioada 7-14 iulie, cu o secțiune specială în cadrul Cinematecii ICR Londra, care include filmele: California Dreamin’ (regia Cristian Nemescu), Francesca (regia Bobby Păunescu), și Domestic (regia Adrian Sitaru).      
  Detalii: film.icr-london.co.uk // www.facebook.com/ICRLondon
(27.06.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: anca damian, institutul cultural roman londra, radu muntean, revolutie in realism la british film institute, revolution in realism at british film institut, tudor giurgiu

Opinii: