Sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar. Membru în comisia de cenzură a filmelor (1929-1941); fondator şi preşedinte al Sindicatului cinematografiştilor din România (1933); director general al Direcţiei cinematografiei (1938-1940); semnatarul rubricii de cinema în "Contemporanul" (1956-1958) şi în "România literară". Apare în propriul său rol în Un film cu o fată fermecătoare (1966). "Elegant, sportiv, ruginiu, creţ, clipicios, graseindu-și teoriile și paradoxele (cu sorbituri intermitente ca de supă), foarte pitoresc, uneori parodiant hazos, alteori frenetic, facând scenă din locul lui, - ceilalti, în raport cu el, devenind sala, adică spectatori. Aşa e Suchianu: un om-spectacol pe care unii îl aplaudă, iar alţii nu" (Ionel Teodoreanu).

"A fost cu siguranţă mâna destinului ca anul în care s-a născut DUMITRU ION SUCHIANU să fie 1895 – anul în care se apărea pe lume şi cinematograful. Încă de la prima proiecţie a fraţilor Lumiere, cinematograful a uimit şi a fascinat. Şi D.I. Suchianu a căzut victimă acestei  atracţii, dar a completat-o cu o cultură modernă şi umanistă care îl făcea capabil să fie scânteietor prin inteligenţă, erudiţie şi subtilitate oricând vorbea în public şi în primul rând despre filme. Era pentru el o necesitate să descifreze sensurile ascunse ale filmului, să prezinte ceea ce numea “povestea povestirii cinematografului”. Unea în felul acesta în mod inegalabil solida sa erudiţie, neagresivă şi tradusă la nivelul cel mai accesibil, cu hazul şi cu căutarea mereu vie a “tâlcului” ascuns, mânuind în mod personal paradoxul. Mulţi dintre cititorii de azi nu au avut ocazia să-l vadă vorbind, el părăsind în 1985 lumea terestră cu cinematograful ei cu tot. Dar pentru cine vrea să-şi facă o idee oricât de palidă despre inimitabilul “stil D.I.S”, despre  ironia sa (“hazul este cea mai darnică ofertă de fericire pe care un om o poate face semenilor săi”) bogata sa activitate publicistică  îi stă la dispoziţie. De asemenea şi cărţile sale: “Marlene Dietrich”, “Vedetele filmului de odinioară”, „Erich von Stroheim”, “Cinematograful acest necunoscut”, “Filme de neuitat” (vol.I şi II, în colaborare cu Constantin Popescu) sau “Foste adevăruri viitoare”.  Ultimul titlu sugerează cu prisosinţă iubitorul de paradox care a fost D.I.S., mare cultivator şi de vorbe de duh în premieră absolută: ”prostul complex”, “cretinismul bine dispus”, “bragagiul cultural”, “imbecilitatea sumbră”. O lectură din cărţile lui este un prilej sigur de bucurie. Nu trebuie ratat. (Rodica Pop-Vulcănescu)