Renumit scriitor de literatură pentru copii și critic literar, s-a născut în familia lui Aurel Chimet, grefier, și al Paraschivei (n. Țăranu). Școala primară (1932-1935) și Liceul „Vasile Alecsandri” (1936-1944) la Galați. A condus grupul antinazist al tinerilor contestatari (elevi de liceu) din Galaţi. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie (1944-1949) și al Facultății de Științe Juridice (1950-1954) din București. Debut în revista Vremea (1943). A mai colaborat la Veselia, Gluma, Epigrama (cu pseud. Iordan C. Galați, Giordano Rossi), Revista Fundațiilor Regale, Revista româno-americană, Caiete de poezie ale Revistei Fundațiilor Regale, Film, Gazeta literară, Cinema, Secolul 20 etc. Colaborarea la Dreptatea (1947), ziar al opoziţiei, i-a adus ulterior interdicţia de semnătură, până în 1964. A lucrat în cadrul Televiziunii Române (timp de un an), la realizarea unor scenarii pentru copii și filme de desene animate.

A realizat scenariul şi regia documentarelor eseistice pentru televiziune: Baladă în piatră (1966) și Baladă pentru vechiul drum (1968). A scris scenarii pentru filmul de animație, între care Carnavalul, după „Fetița cu chibrituri” a lui H.C. Andersen (1972), film recompensat cu Medalia de Bronz la Festivalul Internaţional de la Barcelona (1972); Menţiunea specială a juriului la Festivalul Internaţional de la Teheran (1972).

Debut editorial cu Western. Filmele Vestului îndepărtat (1966, Editura Meridiane, colecția „Biblioteca cinefilului”), urmat de numeroase titluri, dintre care alte două filmologice: Comedia burlescă (1967, Editura Meridiane, colecția „Biblioteca cinefilului”) și Eroi, fantome, şoricei (1970, Editura Meridiane) – tradus în Cehoslovacia în 1984, Premiul pentru cea mai bună carte străină tradusă acordat de Uniunea Scriitorilor din Cehoslovacia.

„Întâlnirea cu Iordan Chimet mi-a dat sentimentul că am în față un om realmente liber, în pofida încercărilor de tot felul la care fusese supus. Născut în 1924 la Galați, după absolvirea Facultății de Litere la București s-a întors pentru puțină vreme în orașul de la Dunăre, unde a funcționat ca profesor la liceul „Vasile Alecsandri”, frecventat în timpul războiului, luând parte la acțiuni de sprijin a unor manifestări antifasciste și anticomuniste. O atare direcție nu-l putea conduce decât spre partidele politice democrate, devenind colaborator al ziarului Dreptatea, aparținând Partidului Național Țărănist, ceea ce avea să-i stigmatizeze întreaga tinerețe, după instaurarea Republicii Populare Române și a guvernului comunist. Studiile de științe juridice urmate în acei ani aveau rațiunea de a-i pregăti apărarea în fața obstrucțiilor ce-l așteptau. Fără rezultate palpabile. Chimet s-a văzut tot mai marginalizat social, fiind obligat să ducă o viață frustrantă, dar care i-a alimentat, filosofic, mecanismele existenței. Acceptat, la sfârșitul anilor ’60, în calitate de colaborator al Televiziunii și devenind – pentru un singur an – angajat al instituției-mamut din Calea Dorobanților, a fost unul din puținii freelancers mediatici ai acelor decenii în care, dacă nu erai salariat, era foarte complicat să-ți asiguri pâinea zilnică.” (Titus Vîjeu, „Filmul ca manual de existență”, Film nr. 4/2023)